marți, 12 mai 2015

Decontarea navetei - un proiect de hotărâre

Dascălii trebuie să primească de la primării contravaloarea abonamentelor pentru mijloacele de transport.
 În cazul în care profesorul utilizează propria maşină, acesta va primi valoarea unui abonament pentru ruta pe care o parcurge sau pentru distanţe similare.
 Aceste precizări se găsesc în proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea normelor care reglementează decontarea navetei cadrelor didactice, document publicat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
 Precizările vin după ce foarte multe primării au refuzat, sub diverse pretexte, să achite aceste sume, chiar şi sub ameninţarea Ministerului Finanţelor de blocare a conturilor administraţiilor locale care nu respectă prevederile legale.
 Ultima motivaţie a fost că nu există normele care să stabilească modul în care se calculează sumele decontate, argument care nu mai poate fi folosit odată ce au fost aprobate noile reglementări.
 Cu alte cuvinte, primarii nu mai pot găsi scuze pentru a refuza să facă decontările pentru naveta dascălilor.
 Decontul se va face, spune ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Câmpeanu, în luna următoare prezentării documentelor şi va elimina întârzierile de luni şi chiar ani, de până acum, pentru plata navetei cadrelor didactice.
 Bugetele autorităţilor locale mai sărace vor fi suplimentate de la bugetul de stat, pe baza cotelor defalcate de TVA, pentru a permite plata acestor deconturi.
 Actul normativ prin care se stabileşte noua metodologie de decontare a navetei pentru cadrele didactice este un răspuns la solicitarea sindicatelor din învăţământ.
Dacă acest document se va publica în Monitorul Oficial în această formă, atunci va fi un câştig pentru dascăli.
 Este un document bun, care implică şi mai mult autorităţile locale şi abordează mai multe aspecte care vin în sprijinul dascălilor.
 Dorinţa domnului ministru Câmpeanu este să nu se mai ajungă în instanţă pentru plata cheltuielilor cu naveta.

Niciun comentariu: