marți, 13 octombrie 2015

Câte 10 doze!

Campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere începe în data de 15 octombrie, dar medicii de familie din judeţ vor primi doar câte 10 doze de vaccin antigripal, destinat grupelor de risc.
Potrivit unui comunicat transmis de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) , judeţului nostru i-a fost repartizată, de Ministerul Sănătăţii, o primă tranşă de 3.160 de doze necesare demarării campaniei de vaccinare, iar vaccinul va ajunge astăzi în depozitul instituţiei.
 Dozele sunt destinate medicilor de familie (câte 10 doze) şi unităţilor sanitare unde personalul este expus infecţiei gripale”, se arată în comunicat.
 Dozele de vaccin vor fi administrate gratuit persoanelor cu risc, adică bătrânilor, bolnavilor cronici, copiilor şi bătrânilor instituţionalizaţi, femeilor însărcinate şi personalului medical, dar chiar în condiţiile în care neîncrederea în vaccinare a fost cultivată sistematic în rândul populaţiei şi interesul pentru imunizare a scăzut extrem de mult în ultimii ani, 10 doze per medic de familie înseamnă o cantitate infimă.
 Vor mai urma şi alte tranşe, dar nu se ştie când vor fi livrate.
 Gripa sezonieră este o boală virală contagioasă, extrem de răspândită în toate ţările.
Se poate transmite pe cale aeriană, prin transmitere directă a secreţiilor respiratorii prin strănut direct în nasul, ochii sau gura unei alte persoane, sau prin inhalarea aerosolilor care se formează de la persoanele bolnave, care tuşesc sau strănută într-o anumită arie.
Gripa se transmite şi prin contact direct, mână-ochi, mână-nas, mână-gură sau de pe suprafeţele contaminate cu secreţii.
 Inhalarea unei singure picături de secreţii respiratorii poate fi suficientă pentru a determina îmbolnăvirea. Pentru a preveni contractarea virusului gripal, este indicată spălarea pe mâini, cu apă şi săpun, evitarea contactului apropiat cu persoanele răcite şi vaccinarea antigripală.
 Principalele simptome ale gripei sunt: prezenţa febrei, durerile de cap, durerile generale, oboseală, slăbiciune musculară, senzaţie de epuizare, nas înfundat, dureri de gât, tuse, jenă în piept etc. Tratamentul trebuie început cât mai rapid şi constă în administrarea de medicamente antivirale, doar la recomandarea medicului.
 Orice persoană se poate îmbolnăvi de gripă, însă anumite grupe numite ”de risc” pot suferi complicaţii serioase sau pot muri ca urmare a infectării cu gripă.
 Grupele cele mai expuse riscului de îmbolnăvire cu virusul gripal includ femeile gravide, persoanele instituţionalizate sau din colectivităţi, vârstnicii peste 65 de ani şi persoanele care suferă de boli cronice.
 Persoanele care lucrează în domeniul medico-sanitar sunt, de asemenea, foarte expuse riscului îmbolnăvirii şi pot reprezenta o sursă de transmitere a virusului gripal.
 Pentru a preveni epidemiile de gripă sezonieră, vaccinarea antigripală reprezintă cea mai eficientă soluţie.

Niciun comentariu: