marți, 6 octombrie 2015

Producții înjumătățite!

Seceta cruntă din acest an îşi arată efectele dezastruoase la mai toate culturile agricole recoltate de pe raza comunei noastre, în cele mai multe cazuri producţiile obţinute fiind la jumătate faţă de cele estimate, adică ce s-a obţinut în medie în ultimii ani.
 Fermierii care fac agricultură intensivă de 20-25 de ani spun la unison că niciodată nu au mai avut producţii atât de slabe ca în 2015, un an pe care speră să-l uite cât mai repede.
  Din datele centralizate de Direcţia Agricolă  rezultă că producţia de grâu din acest an a fost de 2.100 de kilograme la hectar.
 Prin comparaţie, în 2014, la cultura grâului de toamnă în judeţ s-a înregistrat o producţie de 3.114 kilograme la hectar, aşadar cu peste 1.000 de kilograme în plus.
 De altfel, în ultimii zece ani, niciodată nu s-a înregistrat o producţie sub 2.500 kilograme la hectar. Totuşi, dintre culturile importante care se cultivă în judeţ, la grâu s-a înregistrat răul cel mai mic. Asta pentru că grâul a fost cultivat din toamna lui 2014 şi a avut parte, în prima perioadă de creştere, de umiditate.
 La cultura cartofului, după centralizarea a aproximativ 75% din suprafaţa ce trebuie recoltată, rezultă o producţie de puţin peste 6 tone de cartof la hectar, faţă de 15 tone la hectar, o producţie medie a ultimilor ani.
 În ceea ce priveşte porumbul, din datele adunate până acum de Direcţia Agricolă  rezultă o producţie de 2.103 kilograme boabe la hectar, faţă de peste 3.500 kilograme la hectar, producţia medie estimată.
Seceta şi-a pus amprenta decisiv asupra producţiilor agricole, inclusiv la producătorii mari, care au aplicat tehnologie, au făcut eforturi, însă nu au putut salva mare lucru.
 În privinţa preţurilor, grâul se vinde cu 0,80 de lei kilogramul, cartoful cu 0,80-1 leu per kilogram, în timp ce la porumb cultivatorii nu obţin mai mult de 0,55-0,60 de lei la kilogram.
 Marea problemă din acest an nu este legată însă de preţ, ci de faptul că agricultorii nu prea au ce vinde.

Niciun comentariu: