joi, 22 octombrie 2015

Sprijin pentru copiii și tinerii din mediul rural

Fondurile alocate vor fi utilizate pentru plata rechizitelor şi a cheltuielilor de masă şi cazare la internat.
 Copiii şi tinerii din mediul rural care vor să îşi continue studiile liceale şi profesionale, dar nu dispun de mijloacele necesare vor fi sprijiniţi financiar de stat.
Prevederea se regăseşte într-o propunere legislativă adoptată luni, 19 octombrie, de Senat.
Fondurile alocate vor fi utilizate pentru plata rechizitelor şi a cheltuielilor de masă şi cazare la internat.
 De acest sprijin financiar vor beneficia copiii şi tinerii din mediul rural cu vârsta de până la 18 ani. Potrivit propunerii, inspectoratele şcolare judeţene vor selecta, anual, maximum 50 de elevi, absolvenţi ai clasei a IV-a, respectiv a VIII-a, de la şcolile din mediul rural, pentru a fi înscrişi la studii gimnaziale/liceale organizate într-un liceu care are şi clase gimnaziale şi dispune de un internat. Selecţia se va realiza pe baza criteriilor de performanţă şi sociale, stabilite de metodologia elaborată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, “în funcţie de resursele disponibile”.
 “Pentru cei selectaţi, cheltuielile privind rechizitele, cazarea şi masa sunt suportate din bugetul de stat sau din alte surse, din fondurile alocate unităţilor de învăţământ în care învaţă şi/sau locuiesc şi mănâncă.
Elevii selectaţi în funcţie de rezultatele profesionale pot primi burse alocate de Ministerul Educaţiei”, se arată în document.
Propunerea legislativă va fi transmisă Camerei Deputaţilor, în vederea dezbaterii şi aprobării.

Niciun comentariu: