vineri, 11 decembrie 2015

Agrostar protestează!

Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe Agrostar protestează marți în fața Parlamentului față de prevederile din Legea vânătorii, se arată într-un comunicat remis.
 Activitatea unora dintre cei mai importanți producători agricoli din România, și anume crescătorii de ovine, este afectată în mod direct și semnificativ de o nedreptate legislativă.
 Foarte mult dezbătută în comisii, chiar și cu participarea liderilor din agricultură, forma finală a unor modificări aduse în acest an la Legea vânătorii s-a dovedit că trebuie revizuită.
 Ceea ce părea o măsură de protejare a faunei – prea mult exploatată în ultimul an, nu trebuie să limiteze activitatea oierilor din România, motiv pentru care s-a propus în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților ca săptămâna viitoare, în cadrul ședințelor  săptămânale de lucru, la discuții să fie invitați și liderii crescătorilor de ovine pentru a găsi împreună o soluție.
Trebuie să se ajungă împreună la o formă a legii care, în întregul său, să le permită acestor oameni să facă agricultură fără a periclita în vreun fel fondul cinegetic al României, pe care o dorim cu toții să îl protejăm și să îl lăsăm moștenire copiilor și nepoților noștri.
 Se dau asigurări tuturor crescătorilor de animale din România, fermierilor în general, că în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților nu a existat nici un moment în care să se propună sau să se voteze vreun amendament sau lege care să pună voit piedică activității lor.
Se consideră în continuare că dialogul este calea pentru a rezolva orice problemă și se respectă dreptul și opțiunea crescătorilor de ovine de a organiza săptămâna viitoare o acțiune de protest.
Se speră însă ca invitația liderilor  la discuții constructive în Parlamentul României să fie o prioritate pentru aceștia întrucât este singurul mod în care Legea vânătorii poate fi modificată așa cum își doresc atât ei, cât și fermierii, toți cei care doresc și acționează pentru protecția mediului, a florei și faunei României.
 Agrostar consideră că această lege, care încalcă grav dreptul la proprietate, interzice înființarea, întreținerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecției faunei de interes cinegetice și limitează numărul de câini pe care crescătorul de animale îl poate deține.
 'Legea 407/2006 a suferit, în decursul timpului, nenumărate modificări, dar odată cu modificările aduse în anul 2015 apare o noutate și anume aceea că 'pe terenul proprietate crescătorul de animale nu mai poate pășuna'. Concret, articolul 23 din Legea 149/2015 dispune: ' (1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: ... c) pășunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie și 24 aprilie', a declarat secretarul general al Agrostar, Horațiu Raicu.
 Potrivit acestuia, legiuitorul nu face altceva decât să încalce dreptul de proprietate statuat de art. 44 din Constituția României respectiv agricultorilor care cresc animale 'li se suspendă dreptul de proprietate'.
 Pe de altă parte, Agrostar precizează că legiuitorul s-a îngrijit de numărul de câini care pot păzi turma, limitând numărul acestora.

Niciun comentariu: