Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice fumatul în spaţiile publice, la două zile după ce judecătorii CCR au decis că actul normativ este constituţional.
''Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 29 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun'', a anunţat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Legea antifumat este constituţională, au decis miercuri judecătorii CCR în unanimitate, respingând sesizarea formulată de 33 de senatori, care au susţinut că, prin definirea spaţiului public închis, acest act normativ introduce o formă de discriminare.
Conform legii adoptate de Camera Deputaţilor, fumatul este interzis în "orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".
De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber. Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu