Evenimentele triste fac parte din viața noastră, iar decesul unei persoane reprezintă un astfel de eveniment. În cazul în care ne aflăm în situația de a participa la înmormântarea unei persoane trebuie să respectăm anumite reguli de conduită.
Prima este aceea ca în momentul în care aflăm vestea morții unei persoane cunoscute să telefonăm familiei pentru a prezenta condoleanțe.
Nu sunt necesare multe cuvinte în astfel de situații, e suficient să spunem ''Îmi pare rău, Dumnezeu să-l/s-o ierte!''.
Putem întreba cu ce putem ajuta, cum putem fi de folos, fie că ne punem automobilul la dispoziție, fie că dăm o mână de ajutor la cumpărături.
Dacă persoana decedată este apropiată, este chiar firesc să ajutăm familia defunctului.
Dacă mergem acasă la persoana decedată sau la capela unde este depusă, vom da mâna cu membrii familiei decedatului și vom spune câteva cuvinte frumoase despre persoana pe care au pierdut-o.
Sunt momente dificile, în care e greu să găsești cuvintele potrivite pentru a exprima părerea de rău, compasiunea. În niciun caz nu vom pune întrebări nepotrivite: ''Cum a murit?'', ''S-a chinuit?'', dar nici nu vom rosti cuvinte care pot răni familia, cum ar fi ''Bine că a luat-o Dumnezeu, că prea se chinuia cu boala!'', chiar dacă decesul a venit după o perioadă lungă de boală/suferință.
Vom merge cu flori, de obicei număr par, și cu lumânări.
Vom pune florile în vasele pregătite pentru acest lucru și vom aprinde lumânarea pe care o vom ține în mână câteva minute, apoi o punem în suportul/vasul pentru lumânări. În cazul în care aduceți o coroană sau o jerbă de flori, aceasta va fi lăsată în locul rezervat coroanelor.
Mare atenție la mesajul scris pe panglica de pe coroană! Un mesaj simplu e cel mai potrivit.
Vom alege o ținută în culori închise, nu neapărat negru, se poate alege și o ținută bleumarin, gri închis, maro, verde închis, kaki, mov închis.
Hainele vor fi decente, fără accesorii — ținte, lanțuri, capse, imprimeuri cu mesaj. Este penibil să apari la o înmormântare cu un tricou negru pe care e inscripționată o reclamă, un desen sau un mesaj nepotrivit. Mai bine alegeți un tricou de altă culoare închisă, fără inscripții.
La astfel de evenimente există obiceiul de a se prinde fiecărui participant la înmormântare, de reverul hainei, o bucată de pânză sau catifea neagră. Nu trebuie să refuzați persoana care vine să pună acest însemn al doliului. Îl veți păstra prins la haină până la încheierea ceremoniei.
Dacă între participanții la înmormântare sunt persoane care discută detalii despre viața defunctului, evitați să participați la discuție. În cazul în care cineva vă adresează direct o întrebare despre persoana decedată, veți aminti un moment frumos din viața acesteia.
Există situații în care unul dintre membrii familiei ar putea dori să vă spună ceva despre decedat.
Ascultați-l. Sunt momente în care simte nevoia să spună cuiva ce simte.
După înmormântare, dacă sunteți invitați să participați la masa de pomenire a defunctului, nu veți refuza. Familia s-a pregătit special și uneori cu eforturi financiare pentru acest lucru.
E neplăcut pentru un membru al familiei să fie refuzat. Veți merge la masă, veți sta la locul unde vi se spune să vă așezați, dar veți evita să transformați masa de pomenire într-o petrecere.
Nu se dă noroc cu paharul de băutură în astfel de situații, ci se varsă un strop din conținutul paharului, de obicei în farfurie sau pe o felie de pâine (nu pe jos, nici pe masă), în memoria persoanei decedate. La masă puteți vorbi despre persoana care a decedat, amintindu-vă momente frumoase petrecute alături de aceasta.
La plecare vă veți lua rămas bun de la membrii familiei, exprimându-vă regretul pentru pierderea persoanei dragi.
Este frumos să dați un telefon a doua zi sau în zilele următoare, să întrebați din nou dacă puteți ajuta cu ceva membrii familiei.( Agerpres)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu