
Pentru a obține un cont online pe portalul CNPP trebuie completat un formular în care vor fi înscrise informațiile de identificare a utilizatorului și date despre alte persoane fizice sau juridice pe care posesorul contului le va putea administra.
Adresa de email furnizată de cetățean în cadrul formularului va reprezenta utilizatorul de conectare la serviciile electronice gratuite www.cnpp.ro.
După completarea cererii, aceasta trebuie tipărită și semnată.
Solicitantul se va prezenta personal cu cererea semnată la sediul casei de pensii teritoriale de care aparține, împreună cu actul de identitate personal și documentele justificative pentru fiecare persoană terță căreia îi va administra documentele.
Pe baza cărții de identitate, cererea va fi procesată de către un reprezentant al casei teritoriale de pensii, iar din acel moment solicitantul poate primi acasă, la adresa de email indicată, un cont și o parolă de utilizator în baza căreia va putea accesa informațiile personale.
De menționat că solicitanții care dețin astfel de conturi pot afla informații referitoare la stagiul de cotizare realizat doar după data de la aprilie 2001.
Alte informații care pot fi aflate prin intermediul portalului sunt cele referitoare la data ieșirii la pensie, în funcție de data nașterii, fara insa a fi oferite amănunte privind nivelul pensiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu