Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani a informat de urgență fermierii din județ privind posibila apariție a unei cumplite boli la bovine, după ce Bulgaria a înregistrat mai multe focare de dermatoză nodulară.
„În data de 14 aprilie 2016, în Bulgaria au fost confirmate nouă cazuri de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor (Lumpy Skin Disease), boală pentru care România a fost indemnă (lipsită de cazuri) până în prezent, dar la care țara noastră este expusă cu risc imediat, foarte crescut, având în vedere modul de evoluție al bolii în țara vecină.
Boala afectează bovinele (bovine și bubaline) de toate vârstele și produce pierderi economice deosebit de ridicate, atât cu activitățile de combatere care sunt deosebit de costisitoare, cât și prin faptul că atrage după sine restricții severe asupra circulației speciilor afectate atât pentru comerțul intracomunitar, cât și pentru exportul de bovine“, au subliniat reprezentanții DSVSA .
Conform Codului Animalelor Terestre al OIE, o țară infectată și care desfășoară activități de eradicare își poate recăpăta statutul de „liber de boală“ după trei ani de la confirmarea și eradicarea ultimului focar, ceea ce ar însemna pierderi economice foarte importante pentru operatorii economici crescători de bovine.
Deși există vaccinuri pentru această boală, ele nu sunt omologate pentru Uniunea Europeană, iar opțiunea vaccinării nu este una fezabilă pentru România în momentul de față, având în vedere că vaccinarea se face cu un vaccin omolog viu, iar țara care îl utilizează se consideră, din punctul de vedere al statusului de sănătate, o țară infectată.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară desfășoară, în continuare, activității destinate pregătirii acțiunilor de intervenție pentru controlul țării, în cazul în care boala va trece granițele Bulgariei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu