Invitație la lectură!

Trei crime macabre îi schimbă planurile profesorului Baker de la Universitatea Princeton aflat la Sighişoara pentru o conferinţă de istorie.
 Cea mai controversată figură a Europei de Est, Vlad Ţepeş, a finanţat un proiect ambiţios care avea sa schimbe faţa întregii lumi.
 Proiectul: multiplicarea unui mesaj menit a fi descifrat doar de anumiţi iniţiaţi.
 În 1455 codul este ascuns în prima lucrare tipărită vreodată: Biblia B42 cunoscută şi ca Biblia lui Gutenberg.
 O adevărată odisee cuturală care îmbină desăvârşit momente de umor fin, episoade de suspans autentic, mesaje ascunse şi coduri secrete minuţios construite, cartea eveniment a anului captivează de la prima propoziţie şi oferă o experienţă literară de neegalat.
 "Arta suspansului lui Dan Brown întâlneşte cultura enciclopedică şi umorul lui Umberto Eco", spune Calvin Moore, de la Harvard University, despre romanul scris de Bergler, iar Catherine Melissa Park, de la Columbia University, notează că volumul este "un puzzle de o inteligenţă diabolică. Cea mai bună carte despre conspiraţii din ultimii ani".
 Igor Bergler a studiat, în perioada 1991 - 1995, regie de film la Berlin, iar, între 1993 - 1997, comunicaţii audiovizuale, la Academia de Teatru şi Film Bucureşti.
 Are în palmares şapte scurtmetraje, două mediumetraje şi două lungmetraje, în calitate de regizor şi scenarist. A fost, de asemenea, redactor şi realizator de emisiuni.
 Fragment:
 "Concertul de orgă începuse, aşa că, după ce plasatoarea le verifică biletele şi îi invită să işi ocupe locurile din primele rânduri, Charles facu semn că nu voia să deranjeze şi că vor rămâne în picioare până la pauză. Muzica eliberată din tuburile orgii celei vechi suna divin, aşa că Charles si-ar fi dorit să aibă o ureche muzicală ceva mai bine dezvoltată.
 Era o limită obiectivă în cazul lui. Bunicul se chinuise să îl educe. Îi dăduse la ore de pian când era mic, aşa cum stătea bine unui tânăr cu origini europene în acele vremuri. Dar profesorul de pian işi luase câmpii când elevul nu reuşise nici după aproape doi ani de pregătire bisăptămânală să interpreteze singur cateva note legate din Fur Elise.
 Lui Charles îi plăcea muzica. În special opera, însă nu reuşise niciodată si depăşească faza de Bel Canto. Operele lui preferate erau cele mai melodioase din câte se scriseseră vreodată, Rigoletto, de Verdi, Bărbierul din Sevilia, de Rossini şi Don Giovanni, de Mozart. Îi plăcea cam tot ce scrisese Verdi până la ultima perioadă când renunţase la Bel Canto, Rossini, Puccini Mozart şi, în general, arii pe care le putea fredona până şi el. Wagner îl făcea să işi ia câmpii, iar muzica dodecafonică şi serială i se păreau atentate la sănătatea lui mintală.