Sub asaltul kitsch-ului, frumoasa tradiție a mărțișorului riscă să devină astăzi doar o amintire. Mărțișorul tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte a fost înlocuit treptat cu alt gen de „mărțișoare“, poate mai apetisante și mai atractive, dar lipsite complet de semnificația originală. În lipsa mărțișorului autentic, florile, dulciurile sau bijuteriile au devenit darurile preferate de români în prima zi primăvară.
Astfel, patrimoniul cultural al poporului român devine din ce în ce mai sărac, fapt ce conduce încet, dar sigur, spre pierderea identității noastre naționale.
Deși menționările documentare se referă abia la începutul secolului al XIX-lea, majoritatea etnologilor sunt de părere că obiceiul dăruirii mărțișorului reprezintă o moștenire latină. În vechiul calendar lunar al romanilor, 1 Martie coincidea cu începutul Anului Nou, iar luna respectivă era dedicată zeului Marte care, înainte de a deveni întruchiparea războiului, era o divinitate a vegetației și protector al căsătoriilor.
De asemenea, romanii mai celebrau la 1 Martie Matronalia, sărbătoarea femeilor, când bărbații ofereau daruri soțiilor.
La români, 1 Martie era ziua Babei-Dochia, unele legende populare spunând că mărțișorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte, îndeplinind o funcție de protecție împotriva bolilor și a nenorocului.
„Veche tradiție precreștină, mărțișorul a ajuns până în zilele noastre suferind modificări ale formei și pierzându-și din semnificațiile inițiale.
A fost simbolul Anului Nou, apoi vestitor al primăverii, era un simplu șnur alb cu negru, apoi alb cu roșu de care se lega o monedă de argint și a devenit un cadou.
Rolul apotropaic s-a transformat în unul decorativ, iar de aici la obiectul de podoabă și cadoul pe care mulți dintre noi îl oferim la 1 martie n-a mai fost decât un pas.
Din moși strămoși, în prima zi din luna martie femeile, fetele, uneori chiar și copiii puneau la gât câte o monedă găurită din metal strălucitor, de regulă din argint, legată cu un șnur împletit din lână, alcătuit din două fire, unul roșu și altul alb, firul alb semnificând iarna, iar cel roșu căldura primăverii.
Șnurul putea fi legat și la mână ori purtat în piept.
După cum arată etnologul Ivan Evseev, când primăvara își intra în drepturi, mărțișorul se lega de un trandafir sau de un pom înflorit sau era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele și dă-mi albetele“.
Din nefericire, tradiționalul șnur a fost înlocuit, astăzi, cu bijuteriile (broșe, cercei, pandantive) vândute pe post de mărțișoare, pe la tarabele din orașe. „Fetele și femeile și-au pierdut răbdarea și îndemânarea de a realiza firul despre care legenda spune că îl torcea Baba Dochia când urca oile la munte, și acum cumpără mărțișoare de la tarabe… Nu mai știm cum să oferim și cum să purtăm mărțișorul… Am uitat de «babele» capricioase de la începutul lunii și vorbim doar de starea vremii și nu mai așteptăm «moșii cei buni» decât ca să mâncăm «mucenici»“.
De altfel, despre pericolul dispariției acestui obicei scria, încă din anul 1899, și Simion Florea Marian, unul dintre părinții etnografiei românești: „Acuma însă această datină strămoșească a început în cele mai multe părți, și cu deosebire în Moldova, a se pierde, iar în Bucovina, care s-a ținut odinioară de Moldova, numai rar unde se mai aude de dânsa“.(sursa:zceah.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu