vineri, 14 aprilie 2017

Vinerea Mare

Răstignirea şi moartea

 Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ziua cea mai neagră din istoria Creştinismului.
Este ziua în care Iisus a fost biciuit, scuipat şi răstignit între doi tâlhari.
 Este Vinerea neagră în care Iisus a murit pentru mântuirea lumii.
 Împreună cu Biserica, în sfânta şi marea Vineri rememorăm răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitotului Iisus Hristos.
 De aceea, aceasta este una din acele zile aliturgice, adică în care nu se oficiază sf. Liturghie.
 În această zi se face pomenirea de sfintele, înfricoşătoarele şi mântuitoarele Patimi şi de mărturisirea tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul.
 Patimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare. Sfinte pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, mântuitoare pentru că Cel ce pătimeşte nu este un simplu om şi înfricoşătoare căci toată făptura s-a schimbat la răstignirea lui Hristos: "Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat şi mulţi din morminte au înviat.
 În Vinerea Mare se ţine post negru, iar seara se cântă Prohodul Domnului, la Denie.
Apoi se înconjoară biserica de trei ori şi se trece pe sub Sfântul Epitaf.

Niciun comentariu: