joi, 29 iunie 2017

A doua jumătate a anului


Sf. Petru, marcând cea de-a doua jumătate a anului, care poate începe și puțin mai devreme, la Sânziene, este patronul agricultorilor.
El este răspunzător de starea finală a recoltelor, el este cel care patronează căldura și ploaia, putând trimite grindină pe hotarele celor nerespectuoși.
 Fiind o sărbătoare de mare însemnătate pentru calendarul agricol, paza împotriva grindinei se realiza prin venerarea lui Sânpetru în cele trei zile de nelucrare, cu începere din 29 iunie.
 Din obiceiui, ne amintim că, până acum, se interzicea scuturarea merilor, pentru a se feri de căderea grindinei ”cât mărul” peste holde.
 Ca și de Drăgaică, acum este momentul când încetează să mai cânte privighetorile și cucul. Pe vremuri, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel era denumită și Pietrele lui Sânpetru. În Calendarul popular, sărbătoarea lui Sânpetru putea ține și trei zile, începând cu 29 iunie până pe 1 iulie.
 Pietrele lui Sânpetru se considera o sărbătoare despre care străbunicii noștri spuneau că, dacă e ținută după datină, ajută la îndepărtarea grindinei.
Se spunea despre Sânpetru că ”fierbea” grindina în cer, timp de trei zile. Fierberea era, de fapt, mărunțirea, fărâmițarea acesteia, ca să nu distrugă recoltele.
De asemenea, Sânpetru, bun la suflet, îl liniștea pe Sântilie, să nu mai fulgere și să nu trăsnească vreun om sau vreo gospodărie.

 Obiceiuri și tradiții de Sânpetru
În fiecare an, pe 29 iunie, creștinii fac pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Cei doi apostoli sunt sărbătoriți împreună, deoarece tradiția creștină consemnează că au murit în aceeași zi, 29 iunie a anului 67 d.H. Sfântul Petru este pe buzele tuturor, fiind, de departe, cel mai popular dintre toți sfinții românilor. În popor, Sfântul Petru era socotit ”omul” sau ”cumătrul” Lui Dumnezeu, sfătuitorul, ”consilierul” principal al Domnului.
 În legendele și povestirile plasate la începutul lumii, îi regăsim pe cei doi, călătorind adesea pe Pământ și cercetând păsurile oamenilor nevoiași. Pe cei care poartă numele Petru îi îndemnăm să încerce să fie la fel de buni și de drepți precum Apostolul Domnului, cinstind și în acest fel pe Sfântul Petru. Bătrânii de altădată spuneau că Sf. Petru a fost un om muritor, pe care l-a luat Dumnezeu în cer.
 Acolo, Sfântul Petru este mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Alte legende despre Sfântul Petru spuneau că acesta stă cu Sf. Pavel în lună, Sf. Petru de-a dreapta și Sf. Pavel de-a stânga. Sf. Petru, fiind chelar, el nu păstrează numai cheile raiului, ci și cheile încăperilor cerești.
El era considerat chelarul curții dumnezeiești, fiind mai-mare peste grânare, din care trebuie să împartă animalelor.
 Sf. Petru patronează căldura și ploaia, iar bătrânii spuneau că gerul nu-l sloboadă Sf. Petru, ci Dumnezeu.

Niciun comentariu: