joi, 27 iulie 2017

Tradiții: Pintilei de altădată!


Sf. Mc. Pantelimon s-a născut în anul 284 d.H., în orașul Nicomidia.
La naștere, a primit numele de Pantoleon, care înseamnă ”cel în toate puternic ca un leu”, un nume păgân.
 El a studiat medicina vremii și a fost creștinat de Sf. Sfințit Ermolae, prăznuit pe 26 iulie, primind numele de Pantelimon, care înseamnă ”cel cu totul milostiv”.
Sf. Pantelimon și-a împărțit moștenirea săracilor, a eliberat sclavii și s-a dedicat îngrijirii bolnavilor. Împăratul Maximian a dorit să-l facă doctorul său personal, dar i-a cerut întâi să renunțe la creștinism. Sfântul a refuzat și, atunci, împăratul a poruncit să i se taie capul.
Tânărul a fost legat de un stâlp și trupul i-a fost sfâșiat cu gheare de fier, rănile arse cu făclii aprinse, însă torțele s-au stins, iar rănile sfântului s-au vindecat. A fost scufundat în plumb topit și aruncat în mare, legat de un pietroi. L-au aruncat apoi fiarelor sălbatice, dar acestea s-au îmblânzit când s-a apropiat sfântul de ele.
 Apoi a fost legat de o roată cu lame ascuțite, care, rostogolindu-se de la înălțime, în fața întregului oraș, să-l omoare. Hristos l-a eliberat pe sfântul mucenic, din rostogolirea roții, roata strivind un mare număr de necredincioși.
 Maximian a dat ordin ca Pantoleon să fie decapitat, iar trupul să fie dat în foc. Călăul nu a putut să-i taie capul până ce Sf. Pantelimon nu și-a terminat rugăciunea.
După ce a căzut capul sfântului, a curs lapte din gâtul lui, trupul său a devenit alb ca neaua, iar măslinul uscat de care fusese legat a înverzit din nou, pe dată, și a rodit fructe.
* Gromovnic de Pintilie călătorul
Se spunea că, de la Pantelimon, se călătorește vara, e începutul toamnei: ”Atuncea iese cerbul din apă și apa se răcește. Atunci se schimbă crângurile, cele de vară cu cele de iarnă și se întâlnește iarna cu vara. Se duce vara ca o pâine, vine iarna ca un câine”.
 Frunzele teiului se întorc pe dos, jelind trecerea verii.
 E serbat numai ca doliu pentru copaci și flori, căci din această zi încep a cădea frunze de pe copaci și flori.
Când vine Pantelimon, prevestește toamna și dă veste cocorilor să plece.
Prin unele sate, în această zi se mâncau mere. Femeile care au copii morți sau rude nu mănâncă mere până în ziua aceasta, deoarece se spunea că nici morții nu pot mânca. În ziua aceasta, se bat merii în capete, în cer. În dimineața acestei zile, se scutură mărul de aur din rai și copiii ai căror părinți au mâncat mere nu sunt lăsați să culeagă și ei.(MsgNT)

Niciun comentariu: