marți, 15 august 2017

Sfânta Maria Mare

Sfânta Maria Mare este prăznuită de creştini pe data de 15 august, această zi fiind ziua în care se pomeneşte Adormirea Maicii Domnului sau, mai exact, trecerea sa în nefiinţă.
 Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria.
 Urările de LA MULŢI ANI se spun pe 8 septembrie, de SFÂNTA MARIA MICĂ.
 Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de tristeţe pentru creştini pentru că se cinsteşte moartea şi înălţarea Fecioarei Maria cu trupul la cer.
Conform tradiţiilor bisericeşti, pe data de 15 august, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria - 2015 nu se spune "La mulţi ani" celor care poartă numele sfintei.
Cei care poartă numele Sfintei Maria îşi vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, respectiv la Naşterea Maicii Domnului.
Tradiţii şi obiceiuri
 După o pioasă tradiție veche, cunoscută mai întâi în Apus și trecută apoi și în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca și dumnezeiescul ei Fiu. Sfânta Maria Mare este cunoscută ca Paștele din timpul verii, tocmai pentru că vorbește despre Învierea cu trupul a Maicii Domnului.
 Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, potrivit CrestinOrtodox.ro.

Niciun comentariu: