miercuri, 23 august 2017

Ziua lupului


Pe 23 august, calendarul creștin ortodox îl pomenește pe Sfântul Mucenic Lup.
 Acesta a trăit în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos, astăzi Siștov, în secolele III-IV d.H., ca sclav.
 A fost servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, mai-marele oștirii din cetatea Tesalonicului, prăznuit pe 26 octombrie.
 După ce împăratul Maximian i-a tăiat capul Sfântului Dimitrie, Sfântul Lup a înmuiat marginea veșmântului său și un inel în sângele marelui mucenic și mergea cu ele prin cetate, mărturisind credința cea adevărată și săvârșind multe minuni, tămăduindu-i pe oameni de boli și neputințe. El a primit mucenicia prin ascuțișul sabiei păgânești, la porunca conducătorilor asupritori, în ziua de 23 august, anul 304 d.H.
 Cinstirea lui s-a făcut mereu în cetatea Novae și în împrejurimi, cu multă evlavi În Calendarul popular, există numeroase zile dedicate lupului, zile care marchează teama față de animal și grija ca, prin respecarea unor interdicții sau prescripții de factură magică, să fie îndepărtată acțiunea sa malefică de la casa, gospodăria și familia țăranului român.
 Calendarul popular numără 35 de Zile ale lupului, 17 mobile și 18 fixe, după cum le-a numărat folcloristul I.A. Candrea (1872-1950).
 Etnologul Ion Ghinoiu a numărat 30 de zile dedicate lupului.
 Acestea se țineau mai ales în perioada de toamnă și de iarnă. Cercetătorii amintiți menționează că astfel de zile erau legate de comportamentul de reproducere al acestui animal și au servit oamenilor ca repere de orientare în timp.
 Zilele lupului ”începeau cu sărbătoarea de Sânpetru (29 iunie) și continuau cu Cricovii Marinei (15-17 iulie), Martirul Lupu (23 august), Teclele (24 septembrie), Berbecarii (26-28 septembrie), Osie (17 octombrie), Lucinul (18 octombrie), Sâmedru (26 octombrie), Ziua Lupului (13 noiembrie), Filipii de Toamnă (14-21 noiembrie), Filipul cel Șchiop (21 noiembrie), Sfântul Andrei (30 noiembrie), Sâmpetru de Iarnă (16 ianuarie), Tănase de Ciumă (18 ianuarie), Filipii de Iarnă (25-31 ianuarie), Stretenie (2 februarie), Martinii de Iarnă (1-3 februarie).
 În unele sate pastorale, acestora li se mai adăugau și joile rele, numite și joi verzi”.
Revenind, în calendarul popular, ziua Sf. Mc Lup din 23 august era ținută atât de ciobani, cât și de săteni pentru oile lor. În acest fel, considerau că lupii nu se vor apropia de turmele de oi și nici de orătăniile de pe lângă casă.
 Dacă, din întâmplare, intra vreun lup în curtea cuiva, acesta era semn de mare pagubă pentru familia din acea curte.
 Cel care vedea urma de lup trebuia mănânce pământ, ca să poată mânca mult, cât un lup, spre a-i merge bine corpului.
”Când îți iese lup în cale, îi a bine.
 Când calci în balega de lup, să te ferești.
 Când, mergând noaptea ori ziua pe căi lăturalnice, te vede lupul, fără ca tu să-l vezi pe el, a doua zi vei răguși”.
 De aici și expresia ”ai văzut lupul”, care se spune celor ce sunt răgușiți.
 Toți lupii bătrâni mor nebuni.(Msg_NT)

Niciun comentariu: