marți, 10 octombrie 2017
Pungile de plastic - interzise!
Guvernul vrea sã interzicã, potrivit unui proiect de lege aprobat în sedinta de joia trecutã, introducerea pe piata nationalã, de la 1 iulie 2018, a pungilor de transport din plastic subtire si foarte subtire cu mâner, iar începând cu 1 ianuarie 2019 interzicerea comercializãrii acestora.
Potrivit unui proiect de lege aflat pe ordinea de zi a sedintei Executivului, se propune interzicerea, incepand cu data de 1 iulie 2018, a introducerii pe piata nationalã a pungilor de transport din plastic subtire (sub 50 de microni) si foarte subtire (sub 15 microni) cu maner, iar incepand cu data de 1 ianuarie 2019, a comercializãrii acestora.
Potrivit definitiei din proiectul de lege, pungi de transport din plastic sunt acele pungi de transport, cu sau fãrã maner, fabricate din plastic, furnizate consumatorilor la punctele de vanzare de bunuri sau produse.
Nerespectarea acestor modificãri vor atrage amenzi cuprinse intre 15.000 si 25.000 de lei.
Potrivit notei de fundamentare, proiectul de lege, care transpune in legislatia nationalã douã directive europene, vizeazã exclusiv pungile de transport din plastic cu maner, nu si cele fãrã maner.
Conform studiului Jaspers – ‘Assessment of the impact of various economic instruments on the quantities of waste recycled/recovered and diverted from landfills in Romania’ – ‘Proposed changes to improve the efficiency of current economic instruments in Romania’, mentionat in nota de fundamentare, nu se poate observa o reducere a acestor tipuri de ambalaje de la introducerea ecotaxei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu