Absolvenții de clasa a VIII-a susțin astăzi examenul la matematică, în cadrul Evaluării Naționale. Elevii trebuie să știe că această probă se desfășoară în aceleași condiții ca și proba de luni, de la limba și literatura română.
Astfel, evaluarea candidaților va începe la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele.
Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 120 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor și schemelor și instrumente de desen, la Matematică.
Orice tentativă de fraudare va fi sancționată cu nota 1 și excluderea din examen.
”Potrivit metodologiei de organizare și desfășurare a EN VIII, cazurile de fraudă și tentativă de fraudă sunt sancționate cu excluderea din examen și acordarea notei 1.
Reamintim că este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc., candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/ centrul de examen în acest scop.
Candidaţii care refuză să depoziteze obiectele respective în sala desemnată de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.
De asemenea, elevii sunt informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor), precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare: stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc”, se arată într-un comunicat al MEN.
Primele rezultate vor fi afișate pe 19 iunie, până la ora 12:00, iar în aceeași zi se pot depune contestații în intervalul orar 14:00 - 19:00.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 23 iunie.
Ministerul Educației Naționale pune la dispoziție și o linie TELVERDE pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale.
Astfel, numărul TELVERDE 0 800 801 100 va fi disponibil în perioada 11-14 iunie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 15 iunie, între orele 8:00 - 14:00.
Evaluarea Naţională se desfăşoară anual, într-o singură sesiune.
Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu