Avertizările de ploi abundente şi vijelii se ţin lanţ şi nu expiră una, că specialiştii o anunţă pe următoarea.
De ceva timp ne luptăm cu vremea rea şi deşi o atenţionare cod galben ar fi trebuit să expire aseară, la ora 21, a fost prelungită cu mai bine de 24 de ore şi este valabilă pînă astăzi, 26 iulie, la ora 23. Atenţionarea include marea majoritate a judeţelor din jumătatea de est a ţării, inclusiv Botoșani, pentru care s-a anunţat instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi importante de apă.
„În intervalul menţionat, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor şi la începutul nopţilor, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vîntului ce vor lua izolat aspect de vijelie.
Prin acumulare sau în perioade scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20…25 l/mp şi pe arii restrînse 40…50 l/mp“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Termic, nu sînt valori specifice lunii lui Cuptor, aflată pe ultima sută de metri şi astăzi, 26 iulie, nu vor fi mai mult de 25 de grade la prînz, iar noaptea aduce o minimă de 17 grade.
La fel va fi şi vineri, 27 iulie, cu menţiunea că din nou sînt aşteptate furtuni.
Trebuie spus că ceva mai bine va fi sâmbătă, 28 iulie, pentru că meteorologii anunţă o zi fără nici un strop de ploaie, cer parţial senin şi ceva mai cald pentru că la amiază mercurul din termometre saltă până la 27 de grade.
Duminică, 29 iulie, aduce 26 de grade dar sunt foarte probabile furtuni în special în a doua parte a zilei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu