joi, 20 decembrie 2018

Tradiții de Ignat


• Pe 19 decembrie, în seara de Ignat se ia un dovleac, i se taie coada şi se păstrează, pentru că se spune că este bun pentru leac de bube dulci la copii.
 • Se spune că tot în noaptea de 19 decembrie vrăjitoarele umblă să ia belşugul casei, de aceea se presară mei şi sare împrejurul casei, al hambarelor şi al curţii.
 • Femeile pisează grâu ca să aibă de împărțit la Crăciun. Se fac un fel de turte, "Cârpele Domnului", cu miere și nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.
 • IGNAT vindecă porcii de boala rea și tot el este cel care vine să le anunțe moartea și să le ia sufletele.
 • Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngrașă pentru că în această noapte își visează cuțitul.
 • În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină.
 • Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă.
 • În anumite zone le ţării este obiceiul ca stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc şi să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceştia să crească rumeni şi sănătoşi. Fetele din casă şedeau deoparte şi, când cei care lucrau la tăiatul porcului nu erau atenţi, furau sânge şi se stropeau pe frunte ori îşi desenau dorinţele: o inimă pentru iubire, o cruce pentru curăţenie sufletească sau un pom pentru a fi roditoare.
 • În casă este adusă mai întâi căpăţâna porcului cu râtul înainte, ca să meargă bine treaba în gospodărie.
 • Între IGNAT şi CRĂCIUN, femeile nu trebuie să toarcă, ele pisează grâu ca să aibă până la Crăciun.
 • Sărbătoarea trebuie ţinută cu sfinţenie de femeile însărcinate, pentru a naşte prunci întregi la trup şi mint

Niciun comentariu: