Legea prevede că în fiecare an, cu prilejul acestei sărbători, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice, pot organiza manifestări cultural-științifice, fondurile necesare putând fi asigurate din bugetele locale sau, după caz, din bugetele autorităților administrației publice centrale ori ale instituțiilor publice. În toamna anului 1918 s-a prăbușit monarhia Austro-Ungară.
Profitând de acest fapt, locuitorii din statul dualist au făcut uz de dreptul la autodeterminare al popoarelor proclamat în declarația celor 14 puncte a președintelui american Woodrow Wilson. Croații, cehii, slovacii, polonezii, bosniacii și românii au manifestat în sensul desprinderii de Viena. (cf. istorie-pe-scurt.ro)
Pe 17 octombrie 1918 deputații români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Național Român din Austria, iar pe 22 octombrie apărea la Cernăuți primul număr al gazetei Glasul Bucovinei. În paginile sale se scria: “Vrem să rămânem români pe pământul strămoșesc și să ne cârmuim singuri, cum o cer interesele noastre românești”. Pe 27 octombrie Adunarea Constituantă a Bucovinei a decis “Unirea Bucovinei cu celelate țări românești într-un stat național independent”.
A fost ales un Consiliu Național ca organ reprezentativ al Bucovinei, în frunte cu Iancu Flondor. Ca urmare a abdicării împăratului Carol I, în Austro-Ungaria s-a instaurat anarhia. Pentru a împiedica acțiunile teroriste ale ucrainenilor și a stopa pericolul bolșevic, Consiliul Național Român a solicitat trupe române pentru a restabili ordinea. Regele Ferdinand încuviințează această cerere.
Pe 28 noiembrie, la Cernăuți, s-a decis în unanimitate: “Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investit singur cu putere legiuitoare, în numele Suveranității Naționale, Hotărâm Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”. În declarația de unire se motiva că, până la preluarea acesteia de către Habsburgi în 1775, Bucovina a fost inima Principatului Moldovei, că acolo se aflau “gropnitele Domnești” (locurile de veci ale voievozilor moldoveni) și că romanii fac uz de ” dreptul de libera hotărâre de sine” (dreptul la auto-determinare).
În numele Consiliului Național Polonez a vorbit Stanislas Kwiatowski care a spus: “Noi recunoaștem, în întregime, drepturile imprescriptibile ale poporului român asupra teritoriilor de la sud de Nistru în general, și în special asupra Bucovinei”. În numele Consiliului Național German, delegatul Alois Lebouton a declarat: “Consiliul Național German, în numele germanilor din Bucovina, se pronunță pentru unirea Bucovinei cu Regatul României”.
În aceeași zi, Iancu Flondor, președintele Congresului adresa lui Ferdinand următoarea telegramă: “Congresul general al Bucovinei, care întrupează suprema putere a Ţărei, în numele Suveranităţii Naţionale, a votat astăzi în unanimitate Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României. Mulțumind Proniei Cereşti, că după o lungă şi dureroasă aşteptare, ne-a învrednicit de a vedea ispăşită nelegiuirea ce s`a săvârşit acum 144 ani faţă de ţara noastră şi mândri că avem fericirea de a aclama pe Maiestatea Voastră Domn liberator şi purtător de grijă al nostru, rugăm să ne primiti sub sceptrul ocrotitor al Maiestăţei Voastre şi reînodând firul rupt cu sălnicie înainte de un veac şi jumătate, să reînoiţi strălucirea Coroanei lui Ştefan. Maiestate, să trăiţi mulţi şi fericiti ani !”
O delegație formată din mitropolitul Vladimir de Repta, Iancu Flondor și Ion Nistor a plecat spre Iași pentru a preda actul unirii regelui Ferdinand.
Ceremonia s-a desfășurat în palatul corpului de armată în ziua plecării cuplului regal spre București, iar delegația bucovineană a însoțit cortegiul regal pe drumul spre Capitala României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu