miercuri, 26 februarie 2020
29 februarie 2020: „Ziua porților deschise”
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a anunțat astăzi că în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Botoșani, care școlarizează clase de învățământ primar în anul școlar 2020-2021, se va organiza „Ziua porților deschise”.
Decizia vine în conformitate cu prevederile O.M.E.C. nr. nr. 3277/17.02.2020 privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020–2021.
“La această activitate pot participa părinți, copii și alte persoane interesate de modul de organizare și desfășurare a activității școlare și extrașcolare la clasa pregătitoare.
Se pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și se vor purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate”, au explicat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Pentru a facilita comunicarea dintre părinți și personalul didactic și pentru a se putea realiza informarea familiilor privind oferta educațională, la această activitate vor participa directorul/directorul adjunct al unității de învățământ, cadre didactice care predau la clasa pregătitoare și cele care vor preda în anul școlar viitor, 2020-2021, reprezentanți ai părinților elevilor care frecventează clasa pregătitoare în anul școlar 2019 – 2020, precum și alte persoane desemnate de conducerea unității de învățământ. „Ziua porților deschise” la nivelul unităților de învățământ din județul Botoșani a fost stabilită de către Comisia Județeană pentru înscrierea copiilor din învățământul primar pentru data de 29 februarie 2020, între orele 9.00 – 17.00.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu