miercuri, 11 martie 2020

Comunicat DSP Botoșani

Direcția de Sănătate Publică Botoșani informează că marți, 10 martie 2020, la ora 14.00, în județul Botoșani existau 224 persoane autoizolate la domiciliu, în acest număr fiind incluși și membrii familiei.
 Nu există persoane în carantină și nici cazuri suspecte. Sunt negative testele recoltate de la persoanele contact direct cu suspecții confirmați din Suceava și din Ucraina.
 La nivelul județului se aplică măsurile de izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile a celor veniți din zonele afectate și a membrilor de familie din aceeași locuință.
 Solicităm persoanelor sosite din zonele afectate responsabilitate, declararea tuturor informațiilor necesare pentru evaluarea riscului epidemiologic (localitățile în care au locuit în ultimele 14 zile anterior revenirii în țară, contactul cu persoane infectate cu noul coronavirus) și respectarea cu strictețe a măsurilor dispuse de autorități. Până la data de 31 martie 2020 este interzisă organizarea oricărui eveniment ce implică participarea unui număr de peste 1000 persoane.
 Pentru activități în care vor fi implicate între 200 și 1000 de persoane, organizatorii vor solicita avizul Direcției de Sănătate Publică, depunând, cu minim 72 de ore înaintea evenimentului, la DSP solicitarea de analiză și avizare, însoțită de toate informațiile necesare evaluării riscului, sub declarație pe proprie răspundere privind veridicitatea informațiilor.
Se exceptează emiterea avizului Direcției de Sănătate Publică în cazul evenimentelor cu un număr de până de 200 de participanți, însă organizatorul are obligația să asigure dotarea cu materiale destinate igienei personale (săpun, prosoape de hârtie, dezinfecție frecventă a clanțelor de la uși, în special ale toaletelor, cât și a altor suprafețe, etc.).
 De asemenea, în cazul în care o persoană care a participat la eveniment se va confirma pozitiv la Covid 19, organizatorul are obligația de apune la dispoziția DSP Botoșani listele nominale cu datele de contact ale participanților.
 Atenționăm că nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se sancționează conform Art. 352 din Codul penal și a Art. 34 lit .m) din HG nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, cu modificările și completările ulterioare.

Niciun comentariu: