Orice clipă a vieţii tale poate fi un Paşte!

Sensul cuvântului „Paşte” este înainte de toate „trecere”, „transfer”. Paştele evreiesc, înainte de întruparea lui Hristos, comemora ieşirea poporului iudeu din robia egiptenilor, un eveniment istoric, o eliberare din sclavia unui faraon tiran.
 Astfel, poporul a ieşit din sclavie şi a câştigat libertatea. Prin acţiunea lui Hristos, moartea şi învierea Sa, această celebrare pascală este transfigurată şi aprofundată: sărbătoarea Sfintelor Paşti reprezintă eliberarea poporului creştin nu din robia unui faraon tiran care a existat cândva în istorie, ci din robia lui Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu care se opune mântuirii fiinţei omeneşti, vrând să o împiedice să îşi realizeze vocaţia, aceea de a se uni cu Dumnezeu
Paştile înseamnă trecerea la adevărata libertate, trecere care nu se mai petrece sub conducerea lui Moise, ci sub cea a lui Hristos, singurul care ne izbăveşte din orice fel de moarte prin Învierea Sa. Sfinţii Părinţi din vechime insistă asupra acestui aspect de trecere la Viaţă, eveniment sărbătorit liturgic o dată pe an, şi de asemenea, într-un mod diferit ca manifestare exterioară, în fiecare duminică.
 Plecând de aici, fiecare zi, chiar fiecare clipă din viaţa unui creştin este formată din numeroase treceri, uneori infime de la moarte la Înviere. Celebrările liturgice îl ajută pe creştin să conştientizeze aceste treceri multiple care sunt specifice fiecărei persoane, ca moduri de expresie a unui Paşte personal.
Găsim aceasta mai ales în scrierile lui Origen: „Dacă eşti creştin desăvârşit prin cuvinte, prin fapte şi prin gânduri, aduci fără întrerupere cinstire Cuvântului, întrucât Îl socoteşti a fi cu adevărat Dumnezeu prin firea Sa şi ai sentimentul că eşti mereu în ziua Domnului, că sărbătoreşti o duminică nesfârşită. Iar când te pregăteşti pentru viaţa cea adevărată şi te îndepărtezi mereu de plăcerile vieţii care înşală pe cei mulţi, (…) atunci nu mai încetezi să sărbătoreşti mereu vinerea sau ziua pregătirii. Mai mult, din clipa când ai înţeles că Hristos, Paştile noastre, S-a jertfit şi că trebuie să-I prăznuim ziua mâncând din Trupul Cuvântului, atunci nu trebuie să existe nici măcar o clipă în care să nu sărbătorim Paştile” (Contra lui Celsus, 8, 22).
 În acest fragment, autorul îşi încheie pasajul printr-o aluzie la participarea euharistică, o adevărată Înviere personală, şi în acelaşi timp comunitară, căci creştinul care participă la Sfintele Taine este în comuniune cu toţi ceilalţi participanţi, fie ei aproape sau departe.(Pr. André Lossky este profesor de liturgică la Institutul „Sfântul Serghie” din Paris)