luni, 20 martie 2023

Echinocțiul de primăvară

În acest an, echinocțiul de primăvară va fi în ziua de luni, 20 martie și este data la care se spune că „ziua este egală cu noaptea”, adică orele de lumină sunt egale cu cele de întuneric.
Echinocţiul reprezintă momentul în care Soarele, în mişcarea sa anuală, trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu Ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ.
 Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocţiului, se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal.
 Astfel, există două fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă. Denumirea populară a fenomenului astronomic este „Târ Înainte”, respectiv „Târ Înapoi” (potrivit volumului „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român”, de Ion Ghinoiu, 2000). Cuvântul „echinocţiu” derivă din cuvântul francez „équinoxe”, care, la rândul lui, provine din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” - „egal” şi „nox”, „noctis” - „noapte”.
 Durata zilei (luminată de soare) va continua să crească, iar cea a nopţii să scadă, până la data de 21 iunie, când se va încheia primăvara astronomică, odată cu solstiţiul de vară.
 În perioada echinocţiului de primăvară, totul se trezeşte la viaţă, tinde să iasă la suprafaţă, să se bucure de energiile profunde ale primăverii.
 Mișcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite perioade ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spațiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia. 
Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptică, ce marchează de fapt planul orbitei Pământului, care face cu Ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27', conform informațiilor publicate pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. 
Ce este primăvara astronomică Primăvara astronomică, pentru toată emisfera nordică, începe odată cu echinocţiul de primăvară, care are loc în 2023 pe data de 20 martie, iar în emisfera sudică a Pământului, fenomenul fiind invers, marchează începutul toamnei astronomice.

Niciun comentariu: