luni, 18 martie 2024

Postul Paștelui îmcepe!

 

Postul Paștelui începe luni, 18 martie şi reprezintă o perioadă de pregătire a minții, sufletului și trupului credincioșilor pentru Învierea Domnului, sărbătorită anul acesta în data de 5 mai. 
Această perioadă reprezintă cea mai lungă şi aspră perioadă de abstinență din calendarul creștin ortodox. 
În teologia ortodoxă, postul nu este înțeles numai ca abstinență alimentară, ci ca o practică-test pentru îndepărtarea de patimi. 
De ce trebuie să ținem post? 
Această decizie aduce vindecare sufletească apropiindu-l pe om de Dumnezeu, sunt încurajate faptele bune şi ajutorarea celorlalți.
 Potrivit Bisericii, respectarea rigorilor din această perioadă are efecte benefice şi din punct de vedere biologic. Schimbarea regimului alimentar poate contribui la eliminarea toxinelor din organism şi la îmbunătățirea sănătății fizice. 
Alt efect benefic este că postul presupune renunțarea la vicii, care pot contribui negativ la starea de sănătate, potrivit click.ro.
 Conform tradiției actuale a Bisericii citată de basilica.ro, în Postul Paștelui se postește astfel: În primele două zile (luni şi marți din prima săptămână) se recomandă post complet.
 Pentru cei care nu pot ține post complet, se recomandă ajunare (post de o zi) până spre seară, când se poate mânca puțină pâine și bea apă; Aceleași reguli sunt valabile și pentru zilele de luni, marți, miercuri, vineri şi sâmbătă din Săptămâna Patimilor (29 aprilie-4 mai); În ziua de miercuri din Săptămâna Patimilor se ajunează până seara, după oficierea Liturghiei Darurilor înainte sfințite, când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn; 
În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână se mănâncă uscat o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin;
 Există doar două sărbători cu dezlegare la peşte, de Buna Vestire (25 martie) şi în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (28 aprilie), care e şi Duminica Floriilor. 
În primele şase sâmbete din Postul Mare, asemenea sâmbetelor „Moşilor”, se recomandă intensificarea rugăciunilor pentru cei morţi. 
Se fac slujbe de pomenire, speciale care poartă numele de parastase. 
Ultimele pomeniri pentru morţi din Postul Sfintelor Paşti se fac în Joia Pătimirilor, atunci când se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Niciun comentariu: