miercuri, 18 septembrie 2024

Alertă meteo!

 

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ valabilă pe parcursul zilei de joi în judeţe din Moldova şi nordul Dobrogei.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, la rândul său, pentru miercuri și joi, un cod galben și unul portocaliu de posibile inundații în trei județe. Potrivit ANM, joi, în intervalul orar 3:00 – 18:00, în aceste regiuni, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.
 Conform hărții publicate de meteorologi, judeţele vizate sunt: Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi şi Tulcea. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis coduri galbene și portocalii care vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
 Un cod galben este valabil de miercuri, 18 septembrie, ora 12:00, până joi, 19 septembrie, ora 24:00, pentru județele Vaslui, Iași, Galați: pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui – amonte S.H. Bârlad şi afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui, Iaşi şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Fălciu (judeţele: Vaslui şi Galaţi). 
Un alt cod galben va intra în vigoare de miercuri, ora 3:00 dimineața, până la ora 24:00, în județele Neamț, Iași și Vaslui: pe râurile din bazinele hidrografice: Bahlui – bazin superior și afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Botoșani și Iași), Bârlad – bazin amonte S.H. Negrești și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Vaslui (judeţele: Neamţ, Iași și Vaslui), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia – amonte S.H. Fălciu (judeţele: Iași și Vaslui) și râurile din judeţul Tulcea.
 Codul portocaliu intră în vigoare tot joi, 19 septembrie, de la ora 5:00 dimineața la ora 18:00 și vizează județele Vaslui și Galați: pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui (judeţele: Iași, Vaslui şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi).
 Codul galben vizează riscul de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, care necesită o vigilență sporită în cazul desfașurării unor activități expuse la inundații.
 Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale. În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri ale cotei de atenție/Fazei I de apărare, conform aceleiași surse.

Niciun comentariu: