marți, 1 octombrie 2024

Acoperământul Maicii Domnului

 

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului datează din timpul împăratului Leon cel Înţelept (886-911). 
La privegherea de sâmbătă noaptea, în Biserica „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu” din Vlaherne - Constantinopol, Sfântului Andrei şi ucenicului său Epifanie li s-a arătat Maica Domnului stând în văzduh şi rugându-se. 
Fecioara Maria strălucea în lumină, avându-i lângă sine pe Sfinţii Ioan Botezătorul şi Ioan Evanghelistul, stând între alţi sfinţi şi îngeri şi acoperind credincioşii cu cinstitul ei omofor. 
Văzând deci acestea, Sfântul Andrei l-a întrebat pe fericitul Epifanie: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?” Iar el a zis: „O văd, sfinte părinte, şi mă înspăimântez, căci o văd acoperind pe oamenii ce sunt în biserică cu cinstitul ei omofor, ce străluceşte mai mult decât soarele”. 
Şi s-au auzit atunci graiurile cele cu umilinţă ale rugăciunii ei către Mântuitorul Iisus Hristos: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce Te proslăvesc pe Tine şi rugăciunile celor care cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta; şi făgăduinţele lor le primeşte şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte”. (Sursa: doxologia.ro)

Niciun comentariu: