În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Educației. Profesorii din România au zi liberă cu această ocazie, conform Contractului Colectiv de Muncă, însă în acest an, ziua Educației pică în weekend. Ziua de 5 octombrie este desemnată, pe plan mondial, sărbătoarea profesorului.
Este un eveniment dedicat cadrelor didactice, în semn de apreciere și mulțumire, celebrat încă din 1994, zi stabilită de UNESCO.
Ziua de 5 octombrie este dedicată cadrelor didactice precum educatori, învățători și profesori Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a "Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor".
Sâmbătă, 5 octombrie 2024, milioane de elevi şi profesori din întreaga Românie celebrează aşa-numita Ziua Educaţiei, zi în care sunt organizate diferite evenimente tocmai pentru a celebra cadrele didactice din întreaga ţară.
Ziua mondială a educaţiei a fost marcată, în 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, sub sloganul "Profesorii: Conducerea în criză, reimaginarea viitorului", fiind esenţială contribuţia cadrelor didactice pentru a oferi învăţare la distanţă, pentru a sprijini populaţiile vulnerabile, pentru a redeschide şcolile şi pentru a se asigura că lacunele în materie de învăţare au fost atenuate, potrivit site-ului UNESCO.
În România, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată distinct de Ziua Învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret").
Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri.
Doar că anul acesta, elevii şi profesorii nu se pot bucura de o zi liberă de la stat şi asta pentru că ziua de 5 pică sâmbăta şi nu în timpul săptămânii.
Ziua liberă pentru profesori și elevi este cu trei săptămâni și două zile înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs, structurat pe module de învățare (vacanța programată pentru 28 octombrie – 5 noiembrie).
Mai exact, pe 28 octombrie se încheie primul modul de învățare și urmează o primă vacanță, de o săptămână.
Ziua Educaţiei sau Ziua Învăţătorului e marcată în fiecare an la 5 octombrie ca fiind o zi de sărbătoare şi recunoştinţă pentru cadrele didactice. E declarată zi liberă nelucrătoare, dar profesorii sau învăţătorii implicaţi în job o sărbătoresc alături de elevi prin diferite activităţi, excursii.
Profesorii şi elevi încă se pot întâlni la şcoală sau în alte cadre stabilite pentru a susţine mai multe activităţi despre Ziua Educaţiei sau educaţie în general. (Surse: observatornews.ro)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu