vineri, 19 octombrie 2007

Meteo: octombrie,noiembrie, decembrie !

OCTOMBRIE.
În zilele cele mai calde, temperaturile maxime pot depăşi 25°C în sud-estul ţării. În nopţile cele mai reci, minimele vor coborî sub –5°C în regiunile nordice şi centrale, unde vor fi condiţii de producere a brumei şi a îngheţului la sol. Normele climatologice ale temperaturilor maxime sunt cuprinse între 12°C şi 22°C , iar ale celor minime, între 0°C şi 10°C. Cantităţile de precipitaţii vor fi mai mari decât normele climatologice în cea mai mare parte a teritoriului. În a doua jumătate a lunii, trecător, precipitaţiile pot fi şi sub formă de lapoviţă şi de ninsoare în regiunile nordice.
NOIEMBRIE.
Regimul termic mediu se va situa în jurul valorilor medii multianuale. În zilele cele mai calde, maximele termice pot depăşi 20°C în sudul ţării. În nopţile cele mai reci se aşteaptă valori de temperatură sub –10 °C în depresiunile din centrul ţării. Normele climatologice ale temperaturilor maxime sunt cuprinse între 4 grade Celsius şi 14 grade Celsius, iar ale celor minime, între –5 grade Celsius şi 5 grade Celsius. În partea a doua a lunii, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi de ninsoare în nordul ţării.
DECEMBRIE.
Temperaturile medii lunare se vor situa în jurul normelor climatologice, exceptând estul ţării, unde vor depăşi valorile obişnuite. În zilele cele mai calde, maximele termice pot ajunge la 15°C în regiunile sudice. În nopţile cele mai reci se aşteaptă valori de temperatură sub –15°C în depresiunile din centrul ţării. Normele climatologice ale temperaturilor maxime sunt cuprinse între –1°C şi 9°C, iar ale celor minime, între –9°C şi 2°C . Regimul pluviometric va fi normal în jumătatea de sud a ţării şi va prezenta o tendinţă de excedent în rest

Niciun comentariu: