Cele mai puternice reprezentări ale lui Isus în pictură:Chagall,Lorenzo Lotto,Albrecht Durer,Bernardo Daddi.Fie ca sint povesti cu fantome, precum cele care-l trezesc pe Scrooge in noaptea de Ajun, fie cu eroi in carne si oase, cartile despre Craciun nu se epuizeaza niciodata.
Clasica „Poveste de Craciun“ a lui Charles Dickens isi gaseste cititori in fiecare an. Sarbatoare aproape confiscata de copii, Craciunul si-a gasit in ei si cei mai frumosi mesageri. Iar Gerda si Kay, copiii care cresc impreuna in balcoanele incarcate de trandafiri dintr-o tara rece peste care domnesc Andersen si Craiasa Zapezilor, redescopera, dupa intimplari cu lapone si gheturi, acelasi cintec care le imbujora obrajii in ajun de Craciun: „Ce frumosi sint trandafirii/ Dar cad prada ofilirii/ Traiul nostru e mai bun/ Ca-nflorim si la Craciun“. Si cu greu se mai gaseste in alta poveste un Craciun la fel de frumos ca acela pe care-l intrezaresc copiii lui Andersen, cu nasucurile lipite de florile de gheata: „Incalzeau monede de arama pe cuptor si le puneau, asa fierbinti, pe geamul inghetat, obtinind astfel niste mici ferestruici prin care puteau privi cum nu se poate mai bine. In spatele lor apareau niste ochisori blinzi si frumosi... „.
Dintre toate povestile din jurul Craciunului, „Povestea de Craciun“ de Charles Dickens, cea a transformarii zgircitului Ebenezer Scrooge, trezit de fantoma lui Marley, e poate cea mai citita si cea mai indragita istorisire despre minunile acestei nopti. Plimbat de cele trei spirite care vin sa-l trezeasca in noaptea de ajun, Ebenezer Scrooge, avarul care raspunde urarilor sarmanului sau angajat cu un „pfui, aiureala!“, ajunge, luminat de cele trei calauze, sa uimeasca pe toata lumea din jur cu bunatatea dobindita peste noapte: „Un Craciun mai fericit, Bob, bunul meu tovaras, decit cel pe care ti l-am oferit de atitia ani. Iti voi mari salariul si voi incerca sa-ti ajut familia. Iar dupa masa asta vom discuta problemele tale la un pahar de vin, Bob!“.
Si daca haosul curselor cu carucioare din supermarketuri si zgomotul infernal din jurul centrelor comerciale au toate sansele sa paralizeze Craciunul de azi, transformindu-l intr-o cavalcada a nervilor, privelistea unei bacanii din Londra victoriana, desenata de inimitabilul creion al lui Dickens in aceeasi „Poveste de Craciun“, rastoarna brusc decorul in ceea ce ar trebui sa fie, sarbatoare: „Hirtia de cadouri si snururile se imbiau atit de frumos si zanganitul bidoanelor de colo-colo creau senzatia de bucurie alaturi de mirosuri amestecate de ceai si cafea ce gidilau narile, de stafidele atit de bombate si rare la vedere, de migdalele atit de albe, de betisoarele de scortisoara atit de lungi si de drepte, de celelalte mirodenii ispititoare, de fructele coapte si glazurate, presarate de zahar, ce ii faceau si pe cei mai rezistenti privitori sa simta ca lesina de pofta. (...) Totul era gustos si imbietor, caci era pregatit pentru sarbatoarea de Craciun“.
Magician al finalurilor fericite, Dickens, parinte a zece odrasle galagioase, a intocmit o poveste special pentru ele si pentru familia sa: „Viata Domnului nostru“. Fara sa uite de povetele usor de ascuns in cele mai curgatoare dintre povesti, pe masura ce lamureste, pe limba copiilor lui, minunile si viata Mintuitorului, Dickens strecoara invataminte, lamuriri si pilde cu care sa creasca cei mici: „Sa nu fiti niciodata orgoliosi sau rautaciosi, dragii mei, fata de vreun sarac, fie el barbat, femeie sau copil. Daca sint rai, ginditi-va ca ar fi fost mai buni daca ar fi avut prieteni binevoitori si o locuinta buna si daca ar fi fost indrumati mai bine“.
Iar atunci cind povestea lui Iisus prinde in ea detalii straine de cei mici, tatal scriitor are grija sa-i lamureasca: „N-ati vazut niciodata lacuste, pentru ca ele traiesc in tara aceea de linga Ierusalim, care este foarte, foarte departe de aici. La fel camilele, dar cred totusi ca ati vazut o camila, nu?“. Cartea, publicata la mai bine de o suta de ani dupa ce a fost scrisa, a aparut recent, la Editura Humanitas, in traducerea Luanei Stoica.
O alta poveste scrisa de un tata pentru propriile odrasle e cea a lui Tolkien, „Scrisori de la Mos Craciun“, publicata la noi de Editura RAO. Epistolele pe care cei patru copii le asteptau in fiecare dimineata de Craciun erau intocmite de insusi Mosul si uneori de Ursul Polar, prietenosul mesager inventat de parintele hobbitilor, insarcinat sa vina an de an cu vesti despre aventurile renilor si despre ispravile petrecute in tara cadourilor si a povestilor. „Tezaurul cu povesti“, o colectie de povesti nemuritoare scoasa de Editura Corint in prag de Craciun, are darul de a aduna unele dintre cele mai greu de uitat basme in pagini incarcate de imagini si desene pline de culoare. Ce le lipseste insa e curgerea pe care numai limba intocmita de un traducator daruit i-o poate da, mestesug din ce in ce mai greu de descoperit in paginile cartilor cu povesti.
Daca cele mai citite carti despre Craciun vin din Anglia si Danemarca, unele dintre cele mai stranii povesti sint cele raspindite in Rusia. „Cele mai frumoase basme rusesti“, publicate recent la Editura Polirom, au fost traduse si selectate de Iozefina Danilov si Ilie Danilov, intr-o limba pe care n-o auzi decit la gura sobei. „Inelul fermecat“, „Vrajitoarea si sora Soarelui“ sau „Fecioara Tar“ sint numai citeva dintre povestile care aduna fiinte fantastice, precum preafrumoasa Vasilisa si tareviciul vrajit, dar si aratari din cosmarurile copilariei, precum Baba Iaga si duhurile din fintini si adincuri de codri.
Stranii, miraculoase sau infricosatoare, fapturile care populeaza aceste povesti au in comun darul de a-i reaminti celui care da nas in nas cu ele limba minunilor, pe care fiecare asteapta s-o auda de sub brad.
Clasica „Poveste de Craciun“ a lui Charles Dickens isi gaseste cititori in fiecare an. Sarbatoare aproape confiscata de copii, Craciunul si-a gasit in ei si cei mai frumosi mesageri. Iar Gerda si Kay, copiii care cresc impreuna in balcoanele incarcate de trandafiri dintr-o tara rece peste care domnesc Andersen si Craiasa Zapezilor, redescopera, dupa intimplari cu lapone si gheturi, acelasi cintec care le imbujora obrajii in ajun de Craciun: „Ce frumosi sint trandafirii/ Dar cad prada ofilirii/ Traiul nostru e mai bun/ Ca-nflorim si la Craciun“. Si cu greu se mai gaseste in alta poveste un Craciun la fel de frumos ca acela pe care-l intrezaresc copiii lui Andersen, cu nasucurile lipite de florile de gheata: „Incalzeau monede de arama pe cuptor si le puneau, asa fierbinti, pe geamul inghetat, obtinind astfel niste mici ferestruici prin care puteau privi cum nu se poate mai bine. In spatele lor apareau niste ochisori blinzi si frumosi... „.
Dintre toate povestile din jurul Craciunului, „Povestea de Craciun“ de Charles Dickens, cea a transformarii zgircitului Ebenezer Scrooge, trezit de fantoma lui Marley, e poate cea mai citita si cea mai indragita istorisire despre minunile acestei nopti. Plimbat de cele trei spirite care vin sa-l trezeasca in noaptea de ajun, Ebenezer Scrooge, avarul care raspunde urarilor sarmanului sau angajat cu un „pfui, aiureala!“, ajunge, luminat de cele trei calauze, sa uimeasca pe toata lumea din jur cu bunatatea dobindita peste noapte: „Un Craciun mai fericit, Bob, bunul meu tovaras, decit cel pe care ti l-am oferit de atitia ani. Iti voi mari salariul si voi incerca sa-ti ajut familia. Iar dupa masa asta vom discuta problemele tale la un pahar de vin, Bob!“.
Si daca haosul curselor cu carucioare din supermarketuri si zgomotul infernal din jurul centrelor comerciale au toate sansele sa paralizeze Craciunul de azi, transformindu-l intr-o cavalcada a nervilor, privelistea unei bacanii din Londra victoriana, desenata de inimitabilul creion al lui Dickens in aceeasi „Poveste de Craciun“, rastoarna brusc decorul in ceea ce ar trebui sa fie, sarbatoare: „Hirtia de cadouri si snururile se imbiau atit de frumos si zanganitul bidoanelor de colo-colo creau senzatia de bucurie alaturi de mirosuri amestecate de ceai si cafea ce gidilau narile, de stafidele atit de bombate si rare la vedere, de migdalele atit de albe, de betisoarele de scortisoara atit de lungi si de drepte, de celelalte mirodenii ispititoare, de fructele coapte si glazurate, presarate de zahar, ce ii faceau si pe cei mai rezistenti privitori sa simta ca lesina de pofta. (...) Totul era gustos si imbietor, caci era pregatit pentru sarbatoarea de Craciun“.
Magician al finalurilor fericite, Dickens, parinte a zece odrasle galagioase, a intocmit o poveste special pentru ele si pentru familia sa: „Viata Domnului nostru“. Fara sa uite de povetele usor de ascuns in cele mai curgatoare dintre povesti, pe masura ce lamureste, pe limba copiilor lui, minunile si viata Mintuitorului, Dickens strecoara invataminte, lamuriri si pilde cu care sa creasca cei mici: „Sa nu fiti niciodata orgoliosi sau rautaciosi, dragii mei, fata de vreun sarac, fie el barbat, femeie sau copil. Daca sint rai, ginditi-va ca ar fi fost mai buni daca ar fi avut prieteni binevoitori si o locuinta buna si daca ar fi fost indrumati mai bine“.
Iar atunci cind povestea lui Iisus prinde in ea detalii straine de cei mici, tatal scriitor are grija sa-i lamureasca: „N-ati vazut niciodata lacuste, pentru ca ele traiesc in tara aceea de linga Ierusalim, care este foarte, foarte departe de aici. La fel camilele, dar cred totusi ca ati vazut o camila, nu?“. Cartea, publicata la mai bine de o suta de ani dupa ce a fost scrisa, a aparut recent, la Editura Humanitas, in traducerea Luanei Stoica.
O alta poveste scrisa de un tata pentru propriile odrasle e cea a lui Tolkien, „Scrisori de la Mos Craciun“, publicata la noi de Editura RAO. Epistolele pe care cei patru copii le asteptau in fiecare dimineata de Craciun erau intocmite de insusi Mosul si uneori de Ursul Polar, prietenosul mesager inventat de parintele hobbitilor, insarcinat sa vina an de an cu vesti despre aventurile renilor si despre ispravile petrecute in tara cadourilor si a povestilor. „Tezaurul cu povesti“, o colectie de povesti nemuritoare scoasa de Editura Corint in prag de Craciun, are darul de a aduna unele dintre cele mai greu de uitat basme in pagini incarcate de imagini si desene pline de culoare. Ce le lipseste insa e curgerea pe care numai limba intocmita de un traducator daruit i-o poate da, mestesug din ce in ce mai greu de descoperit in paginile cartilor cu povesti.
Daca cele mai citite carti despre Craciun vin din Anglia si Danemarca, unele dintre cele mai stranii povesti sint cele raspindite in Rusia. „Cele mai frumoase basme rusesti“, publicate recent la Editura Polirom, au fost traduse si selectate de Iozefina Danilov si Ilie Danilov, intr-o limba pe care n-o auzi decit la gura sobei. „Inelul fermecat“, „Vrajitoarea si sora Soarelui“ sau „Fecioara Tar“ sint numai citeva dintre povestile care aduna fiinte fantastice, precum preafrumoasa Vasilisa si tareviciul vrajit, dar si aratari din cosmarurile copilariei, precum Baba Iaga si duhurile din fintini si adincuri de codri.
Stranii, miraculoase sau infricosatoare, fapturile care populeaza aceste povesti au in comun darul de a-i reaminti celui care da nas in nas cu ele limba minunilor, pe care fiecare asteapta s-o auda de sub brad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu