sâmbătă, 22 martie 2008

Ziua Bărbatului - 5 Mai

Initiativa cetăţenească pentru instituirea zilei de 5 mai ca "Zi a Bărbatului" a fost avizată favorabil de Consiliul Legislativ şi va intra în procedurile parlamentare in vederea legiferării.
Proiectul, promovat de un comitet de iniţiativă, a fost publicat ieri in Monitorul Oficial. Autorii iniţiativei au avut în vedere principiul egalităţii în drepturi, în sensul că, aşa cum pentru sărbătorirea femeilor a fost instituită ziua de 8 martie, dată consfiinţită de Adunarea Generală a ONU în 1977, şi pentru sărbătorirea bărbaţilor este firesc să se stabilească o zi, în speţă ziua de 5 mai. Motivarea declarării celor doua zile ca sărbători legale nelucrătoare este prezentată de iniţiatori din perspectiva faptului că România are cele mai puţine sărbători legale din întreaga Uniune Europeană, numai 8 faţă de 18 cât are, spre exemplu, Slovenia.
Autorii proiectului de lege vor să adune necesarul de 100.000 de semnături de susţinere într-o lună, cel târziu până la 5 mai.

Niciun comentariu: