Cine suntem noi...
Cine suntem noi, aceste creaturi deşarte?
Şi unde vom merge noi după moarte?
Nicăieri! Murim ca făpturile unui vis în vis
Şi ca stelele ce cad lucind în negura de haos.
***
Şi cine eşti, tu, călător de-o zi pe acest pământ
Sau ce se va alege din al tău mormânt?
Nimic! Vei dispărea ca fulgerul, ca umbra,
Şi-ţi va creşte iarba pe mormânt deasupra!
***
Peste o mie de ani va şti cineva că ai existat?
Sau pe pământ de-ai savârşit tu vreun păcat?
Nimeni! Uitat vei fi de lumea-ntreagă,
Chiar şi de cei ce pe lume le-ai fost dragă!
***
Durerea sorţii...
Durerea cruntă a sorţii mele amare
Nicicând pereche-n lume n-o avea?
Căci o tristeţe atât de mare,
Nu cred c-ar putea să fie
Nici mort să fiu pe năsălie?
***
Deşi nu mai sunt în floarea tinereţii
Şi-n frumoasa, dulce primăvar-a ei,
Plătesc amar tribut tristeţii
Şi ochii mi-s de lacrimi grei;
Şi de nimica n-am plăcere
Ci doar regret simt şi durere!
***
Tot ce-mi plăcea, ce iubeam odinioară,
E trist acum şi greu de-ndurat!
Până şi ziua cea mai clară,
În noaptea neagră s-a schimbat!
Din tot ce-i bun, frumos şi rar
Nimic nu-mi este acum necesar!
***
Orice aş face sau oriunde aş fi,
Fie în păduri,sau în câmpii, ori pustii,
În zorii vineţii ori răcoroşi de zi,
Ori în amurguri liniştiţi şi purpurii,
Inima mea mereu tânjeşte
După cel drag care-mi lipseşte.
***
Iar dacă spre ceruri uneori
Privirea tristă începe să-mi vrei,
Văd printre norii călători
Surâzătorii ochi ai ei!
Dacă spre apă-n jos privesc
Mormântul parcă mi-l găsesc!
***
Când noaptea-n pat cad ostenit
Şi somnul mi-se-amână-n gene,
I-aud glasul blând şi potolit,
Şi simt cum mă mângâie alene.
De adorm ori nu, iubita mea,
Tot lângă mine eşti, aievea!
***
O, iubito, haide-odată, isprăveşte,
Şi pune capăt tristeţii mele-durerată,
Mai bine tu acum te gândeşte
La iubirea sinceră, curată
Căci Ea va rămânea de-a pururi vie,
Chiar... despărţiţi pentru vecie!
(1991-1992)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu