duminică, 29 iunie 2008

Sfinţii Apostoli: Petru şi Pavel


Biserica noastră îi sărbătoreşte împreună pe data de 29 iunie, zi în care au fost martirizaţi. Au fost supranumiţi: „Apostolul celor tăiaţi-împrejur”(Sf.Petru) şi „Apostolul neamurilor”(Sf.Pavel).
Sf.Petru
Numele său evreiesc era Simon însă Iisus l-a schimbat în Petru sau Chefa (Piatră). Era de neam iudeu, s-a născut în Galileea în anul 10 î.Hr.
Petru este fratele Sf.Apostol Andrei –cel care a adus creştinismul în ţara noastră. Avea meseria de pescar şi era căsătorit. Înainte de a deveni Apostol al lui Iisus şi-a făcut ucenicia la Sf. Ioan Botezătorul.
După o minune înfăptuită de Iisus pe când pescuia, Petru este chemat să devină „pescar de oameni”. Era descris ca fiind: entuziast, tare în credinţă, dar greoi la înţelegere şi îndoielnic. I se dă de către ceilalţi întâietate de vârstă. În ultima parte a vieţii a trăit la Roma unde a şi fost crucificat cu capul în jos pe data de 29 iunie 67.
De la Sf. Petru ni s-au păstrat în cartea Faptele Apostolilor 8 cuvântări precum şi 2 epistole care îi poartă numele.
Sf.Pavel
Deşi nu a făcut parte dintre cei 12, este considerat cel mai mare propovăduitor al învăţăturii lui Hristos. S-a născut între anii 1-5 d.Hr. în Tars dintr-o familie de iudei de vază. Deşi făcea parte din semintţa lui Beniamin şi era fariseu, era cetăţean roman. Numele său evreiesc este Saul ( furtună).
Studiază la şcoala marelui învăţat Gamaliel, devenind zelos păzitor al legii şi aprig prigonitor al creştinilor. Participă chiar la uciderea Arhidiaconului Ştefan, păzind hainele ucigaşilor. Devine creştin pe când mergea la Damasc pt. a-i prigoni pe creştini, când i se arată Iisus şi îl întreabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigonesti?” .Episcopul Damascului, Anania, îl botează în anul 34-35 şi îi este schimbat numele în –Pavel(linişte/odihnă). Tot acum îşi recapătă vedera pe care şi-o pierduse în urma revelaţiei. Pentru a fi salvat de la moarte, creştinii îl coboară cu un coş peste zidul cetăţii. Datorită credinţei sale şi zelului arătat în răspândirea creştinismului, este închis de 3 ori:
-59-61 în Cezareea;
-61-63 în Roma ;
-66-67 tot în Roma;
Este decapitat(pt. că era cetăţean roman) pe muntele Vatican în aceeaşi zi cu Sf.Petru, în timpul împăratului Nero.
A scris 14 epistole iar ultima este considerată testamentul său spiritual(II Timotei).
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt exemple vii de adevărată viaţă creştină şi de dăruire pentru răspândirea credinţei celei adevărate.

Niciun comentariu: