marți, 26 august 2008

Mileanca invadată de buruieni!


În Mileanca peste 50 la sută dintre cazurile de alergii sunt cele la praful de casă şi la polenul de ierburi graminee, însă au crescut îngrijorător cazurile de alergii grave la polenul de buruieni, acestea depăşind 20 la sută. Până în anul 1990, prezenţa celor două buruieni era sporadică pe teritoriul ţării noastre. După acest an însă, numărul lor a început să crească, atingând cote alarmante în ultima perioadă.

După 1990, numeroase terenuri au fost abandonate, au avut loc defrişări masive în sectorul silvic, iar buruienile din culturile agricole nu au fost combătute, astfel că pe marginea şoselelor şi a căilor ferate Ambrosia şi Artemisia s-au extins foarte mult în flora spontană, invadând până şi culturile agricole.

Specialiştii alergologi semna­lează că numărul buruienilor periculoase din ţara noastră a crescut alarmant. Este vorba despre Ambrosia şi Artemisia, care produc alergii respiratorii grave în rândul populaţiei. Polenul acestor buruieni poate cauza, între jumătatea lunii iulie şi începutul lunii octombrie, rinită alergică, astm alergic, con­junctivită alergică, precum şi rinoconjunctivită alergică.
Potrivit ultimelor studii în domeniu, în prezent, în Europa, înflorirea plantelor primăvara are loc în medie cu 6 zile mai devreme, iar toamna modificările suferite de vegetaţie întârzie cu 4,8 zile, comparativ cu anii ’60.

Tendinţele de creştere a cantităţii de polen în ultimele decenii corelează cu creşterea temperaturii şi a concentraţiei dioxidului de carbon din atmosferă. Totodată, durata sezonului de creştere a plantelor în Europa s-a mărit cu 10-11 zile în ultimii 30 de ani. Cantitatea de polen produsă de buruiana Ambrosia, au constatat cercetătorii, creşte în condiţiile de atmosferă bogată în CO2, atmosferă care stimulează şi creşterea şi expansiunea unor buruieni ca Artemisia. Modificările climatice au afectat şi distribuţia spaţială a polenurilor, facilitându-se răspândirea diverselor specii de buruieni în teritorii noi.