luni, 5 ianuarie 2009

De azi, din nou la şcoală!


De astăzi, cei peste 500 de preşcolari, elevi din învăţământul primar şi gimnazial din Mileanca se întorc la şcoală după sărbătorile de iarnă.

Iar sindicatele din învăţământ se pregătesc pentru noi runde de negocieri, de data aceasta cu un nou partener, guvernul Boc. După ce 2008 s-a încheiat cu o grevă profesorală suspendată de promisiunea guvernului „candidat“ de a aplica legea de mărire, de la 1 octombrie, cu 50% a salariilor, 2009 debutează cu vechile nemulţumiri plus altele noi. Acelaşi guvern, care promitea atunci că, dacă va fi ales, va pune în aplicare legea de mărire a salariilor încă din prima zi de mandat, în prima şedinţă n-a scos o vorbă despre mărirea salariilor!

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei pentru învăţământul preuniversitar, primul semestru al anului şcolar 2008-2009 se va încheia vineri, 30 ianuarie 2009. Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie 2009, şi se va încheia vineri, 12 iunie 2009.

Elevii vor avea o altă minivacanţă de Paşti, de pe 11 până pe 20 aprilie. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 13 iunie, şi se va termina duminică, 13 septembrie 2009. Pentru învăţământul postliceal, durata cursurilor este stabilită prin planurile de învăţământ în vigoare.

În semestrul al II-lea sunt programate următoarele teze: 29 aprilie - Limba şi literatura maternă, 5 mai - Limba şi literatura română, 13 mai - Matematică şi 21 mai - Istorie/ Geografie (numai pentru clasa a VIII-a). Prima sesiune a examenului de bacalaureat de anul viitor este programată între 22 iunie şi 9 iulie, iar cea de a doua - între 17 august şi 3 septembrie

Un comentariu:

Mihaelutza spunea...

ce mici eram!!!parca a TRECUT O VESNICIE DE ATUNCI