marți, 17 martie 2009

Editorial: Şarpele de casă, bugetul, pensionarii şi ratele


***

Şerpilor, şi celor buni şi celor răi, le este dedicată sărbătoarea populară Alexiile, la 17 martie, zisă şi Ziua şarpelui. La această dată, se crede că se dezmorţesc şerpii ascunşi în pământ, şi căldura începe să se răspândească prin ţară. În ziua această, femeile nu au voie să toarcă, să depene, să ţeasă ori să umble cu acul sau foarfeca, totul spre a fi ferite de muşcătura de şarpe.

Încă din zori, se aprind focuri prin livezi, ca să fie ferite casele şi împrejurimile de insecte dăunătoare şi de şerpi veninoşi. Femeile fac o turtă pe care o rup şi o aruncă la hotarul din grădină, ca "şerpii să aibă de mâncare toată vara şi să nu se apropie de casă". Sărbătoarea se numeste şi Alexiile, iar in calendarul bisericesc este ziua Sfântului Alexie.

Popular, sfântul e numit şi Alexii, Alexa, Alexa cel Cald, Omul lui Dumnezeu şi Omul lui Dumnezeu cel Cald, şi în legătura cu el circulă multe legende, spunându-se că a fost fecior de împărat, apoi cioban la o mănăstire, unde trăia în rugăciuni şi în post, ajutorându-i pe cei sărmani şi nevoiaşi.

***

Ca şi în alte domenii, se anunţă vremuri grele şi în sănătate. În primul trimestru din acest an, dispensarul local va fi nevoit să funcţioneze la cotă de avarie. Dr. Petru Lungu, medic de famile, spune că bugetul alocat unităţii sanitare , în primele trei luni ale anului, nu va reprezenta mai mult de 25 la sută din bugetul total al anului trecut. În aceste conditii, unitatea sanitară trebuie să aibă grijă cum cheltuie banii alocati.

***

„România se confruntă cu provocări majore în ceea ce priveşte durabilitatea sistemului de pensii, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Este vorba, pe de-o parte, despre problemele de recuperare pe termen scurt şi de problemele cauzate, între altele, de numărul relativ mic de contributori la sistem în raport cu numărul de beneficiari, ratei scăzute de ocupare, de 41,4%, în rândul lucrătorilor în vârstă, existenţei unei rate ridicate de muncă nedeclarată (aproximativ 20-50% din totalul ocupării forţei de muncă, în funcţie de definiţiile utilizate) şi resurselor încă insuficiente“, precizează raportul Comisiei Europene.


CE menţionează că autorităţile de la Bucureşti au luat măsuri pentru a face faţă acestor provocări, dând ca exemplu creşterea perioadei minime de cotizaţie de la 10 la 15 ani, creşterea vârstei minime de pensionare de la 57 la 60 de ani pentru femei şi de la 62 la 65 de ani pentru bărbaţi până în 2014 şi măsuri pentru încurajarea ocupării persoanelor în vârstă.


.Dar sistemele de pensionare timpurie adoptate de-a lungul primului deceniu de tranziţie au crescut considerabil numărul de pensionari, iar politica de pensionare anticipată, elaborată pentru rezolvarea problemei şomajului în creştere, a avut ca rezultat reducerea vârstei medii de pensionare.area ocupării persoanelor în vârstă. CE aminteşte că populaţia ţării noastre este îmbătrânită, fapt ce ridică problema durabilităţii sistemului de pensii


. Datele statistice indică o rată de ocupare inferioară mediei europene (58,8% comparativ cu 65,4% în 2007). Dar sistemele de pensionare timpurie adoptate de-a lungul primului deceniu de tranziţie au crescut considerabil numărul de pensionari, iar politica de pensionare anticipată, elaborată pentru rezolvarea problemei şomajului în creştere, a avut ca rezultat reducerea vârstei medii de pensionare.Numai în numărul pensionărilor de tot felul a ridicat numărul lor la 1123 în timp ce angajaţii şi-a diminuat numărul la 240 .Î n consecinţă, numărul de contributori pentru fiecare pensionar a scăzut de la 3,43, în 1990, la numai 0,70, în 2008.

***

**

În primele trei luni ale acestui an, în comparaţie cu perioada similara a anului trecut, în Mileanca s-a înregistrat un nivel scazut al natalitătii şi o creştere îngrijorătoare a mortalităţii, rezulta din analiza efectuată de Directia Generala asupra evolutiei fenomenelor demografice din Primărie.


Populaţia a atins, la 31 decembrie 2008, cifra de 3154 de persoane, ceea ce înseamnă o scădere cu 0,14% faţă de anul 2007. În ianuarie 2009 populaţia comunei noastre s-a diminuat cu 16 de persoane, comparativ cu decembrie 2008. Tendinţa de scădere din ultimii ani a continuat din cauza numărului mai mare de decese faţă de numărul de nou-născuţi.


În luna ianuarie a acestui an, rata natalităţii a stagnat la 0,9 nou-născuţi la mia de locuitori, iar numărul total al nou-născuţilor a fost de 11 copii, cu 3 mai mulţi decât în decembrie 2008. În ceea ce priveşte decesele, în luna ianuarie 2009 numărul acestora a atins 14, cu 7 mai multe decât în luna decembrie 2008.


Astfel, rata mortalităţii a urcat de la 13,1 decedaţi la mia de locuitori, până la 13,4 decedaţi la mie. În luna ianuarie a acestui an la oficiul de stare civilă au fost înregistrate 5 căsătorii, cu 2 mai puţine decât în luna decembrie 2008. În prima lună a acestui an s-au pronunţat 3 divorţuri, cu 1 mai puţin decât în decembrie 2008.

***

**

Niciun comentariu: