luni, 11 mai 2009

Editorial: Despre secetă, europarlamentari şi superpoliţişti locali!

Agricultorii milenceni privesc ingrijorati prognoza ANM pentru aceasta vara. De la sfarsitul acestei luni vor fi oscilatii intre 30 de grade Celsius ziua si -5 noaptea. Iar in plina vara ne putem astepta la calduri peste limita normala.Agricultorii se asteapta ca peste jumatate din suprafata arabila, mai exact patru sute de hectare din cele sapte sute arabile, sa fie afectate de seceta din vara. La aceasta se va adauga, cu siguranta, si lipsa ingrasamintelor. Vor fi afectate si culturi precum floarea-soarelui, porumb si sfecla de zahar. Prin efectul in lant, fermele de animale vor fi afectate pentru ca va scadea si productia de furaje.
***
Un deputat european castiga in cei cinci ani petrecuti la Parlamentul european aproximativ un milion de euro, in conditiile in care din iulie 2009 acestia vor avea un salariu de circa 7.600 euro.Acest salariu trebuie sa reprezinte 38,5% din salariul unui judecator de la Curtea de Justitie a UE, informeaza Times.Alti 205.000 euro pe an sunt alocati europarlamentarilor pentru angajarea unor asistenti, secretari, cercetatori si echiparea celor doua birouri puse la dispozitie in cladirile Parlemanetului European, fara chirie si complet mobilate. Inca 51.000 euro pe an se aloca pentru birourile din circumscriptie. Diurna de 289 euro pe zi este o sursa de venituri, in conditiile in care cantinele la care mananca europarlamentarii au preturi subventionate, iar o camera la hotel de trei stele, cu mic dejun inclus, pot gasi in Bruxelles cu pana la 130 euro. Mai mult, toti europarlamentarii au ca bonus un fond de 4.000 euro pe an pentru o calatorie oriunde in lume, in scopuri politice.
***
Poliţia locală va integra compartimentele din aparatul de specialitate al primarului cu atribuţii în inspecţia în construcţii, apărarea proprietăţii publice, combaterea infracţiunilor, comerţul şi evidenţa persoanelor, urmând însă să aibă competenţe şi în ceea ce priveşte circulaţia publică.
Vor exista două poliţii, cea locală şi cea naţională. Actuala Poliţie Comunitară va dispărea şi va fi integrată în Poliţia locală", a declarat, duminică, ministrul Internelor, Dan Nica, la finalul şedinţei de guvern în care a fost aprobat proiectul de lege privind înfiinţarea poliţiei locale.
Noua structură va sprijini serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor în activitatea pe teren şi va putea include, prin detaşare, poliţişti din unităţile teritoriale ale Poliţiei Române.
***

Niciun comentariu: