Biblia la începutul şcolii!

Educaţia este, într-adevăr, o problemă care ne priveşte pe toţi, chiar dacă nu suntem elevi, dascăli sau guvernanţi. Generaţiile educate de altădată au ajuns în postura de educatori şi transmit celor mai tineri ceea ce ei înşişi au primit în şcoală, precum şi ceea ce au dobândit prin studiu, muncă şi experienţă de viaţă. Fluxul educaţional se articulează, astfel, prin transmiterea unei culturi cumulative.

Comunicăm generaţiilor tinere ceea ce noi înşine am acumulat din şcoli şi din practica socială, dar adăugăm şi proiecţiile de viitor, ceea ce încă nu suntem, dar năzuim să fim.

Cu voie sau fără voie, suntem ceea ce suntem în baza acestui raport dinamic ce îmbină tradiţia, experienţa validată de timp şi experimentele înnoitoare.

Istoria şcolii româneşti, cu excepţia perioadei comuniste, o consemnează ca pe o stare de normalitate.

O educaţie liberă şi responsabilă, centrată pe elev, are nevoie de ora de Religie tocmai pentru că se adresează persoanei în întregul ei şi cultivă capacităţile intelectuale, afective şi volitive ale acesteia, fără a neglija dimensiunea spirituală a personalităţii umane.

Într-o perioadă de privatizare materială, spiritului trebuie să i se acorde loc în spaţiul public al educaţiei.

În plan cultural, Religia oferă tinerilor cheia înţelegerii unor semnificaţii profunde ale patrimoniului clasic naţional sau universal.

Cum poţi înţelege mesajul sculpturilor lui Brâncuşi, picturile lui Tizian, Rafael sau El Greco, Divina Comedie a lui Dante, Paradisul pierdut al lui Milton sau Fraţii Karamazov de Dostoievski fără o minimă familiarizare în şcoală cu tradiţia creştină?

În toate statele europene şcolile publice acordă atenţie fenomenului religios, în condiţii şi forme constituite de cadrul istoric, social şi uman specific.

La noi, într-o ţară eminamente religioasă, a avea Religia în sistemul public de învăţământ reprezintă o mărturie de democraţie şi de responsabilitate socială.
Biblia, alături de dicţionare, nu poate decât să asigure continuitatea între generaţii, dar şi păstrarea deschisă a comunicării cu sacrul, ca dimensiune ontologică a comunicării interumane.

În mesajul său pentru începerea noului an şcolar, liderul Bisericii Ortodoxe,Patriarhul Daniel, lansează un apel către părinţi, cadre didactice şi preoţi să se preocupe cât mai mult de viitorul copiilor:

“Pentru Biserică şi societate, familia are un rol esenţial în stabilirea reperelor valorice ale copiilor. Influenţa familiei este mult mai importantă decât decizia unui aparat instituţional, birocratic şi impersonal. Familia creştină reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, a iubirii părinteşti, a iubirii filiale şi a iubirii frăţeşti. Lipsa de iubire şi comuniune în familie duce la înstrăinarea între membrii acesteia, la violenţă conjugală, la violenţă domestică, la divorţ, care are efecte dramatice pentru copii, la abandonul şcolar, la alcoolism şi la alte rele”

Biserica Ortodoxă Română, prin proiectele sale «Hristos împărtăşit copiilor» şi «Alege şcoala», doreşte să refacă legătura copiilor cu parohia, cu o comunitate vie, mărturisitoare şi rugătoare, care preţuieşte familia şi şcoala.

Prin aceste proiecte, Biserica noastră se străduieşte să-i integreze pe copii în comunităţi care se întemeiază pe cultura iubirii fraterne şi a solidarităţii practice. În mod special, Biserica este preocupată de prevenirea abandonului şcolar în familiile sărace sau în familiile în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate. Prin birourile de cateheză parohială, prin taberele de copii pe care le organizează în cadrul acestor proiecte, Biserica se străduieşte să suplinească lipsa de afecţiune părintească, lipsa atmosferei de familie. Totodată, ea încearcă să ajute pe copiii talentaţi sau foarte dotaţi intelectual să-şi cultive darurile native, cu bucurie şi speranţă”

“În contextul crizei economice actuale cu efecte negative pentru familie şi şcoală, Biserica îi cheamă pe învăţători, profesori şi părinţi la o conlucrare permanentă, în spiritul comuniunii fraterne şi al solidarităţii practice, ca educaţia copiilor să devină o preocupare comună majoră. Iar parohiile şi mănăstirile sunt chemate să ajute cât mai mult copiii săraci să înveţe carte, pentru viaţă, unind credinţa cu ştiinţa şi cuvântul înţelept cu fapta cea bună. La început de an şcolar, rugăm pe Milostivul Dumnezeu, Izvorul Iubirii şi al Înţelepciunii, să binecuvânteze pe toţi elevii, învăţătorii, profesorii şi părinţii, ca împreună să se bucure de lumina vie şi creatoare a educaţiei care cultivă demnitatea umană şi comuniunea frăţească în societatea de azi marcată în acelaşi timp de secularizare şi de individualism”.