Omul cel nou este, de asemenea, cel pe care credinţa îl eliberează de „marea spaimă a secolului al XX-lea“; teama de bombe, teama de cancer, frica de moarte. E un om a cărui credinţă este mereu un mod de a iubi lumea şi de a-L urma pe Domnul până la pogorârea Lui în iad. Dumnezeu lasă deoparte logica proprie, căreia îi adaugă - fără a contraria dreptatea - o dimensiune nouă, iar noi trebuie să păstrăm intact secretul ultim al condescendenţei Sale. A fi alt om înseamnă a-L anunţa toată viaţa pe Cel care vine, aflându-Se deja în sinea vestitorului Său. Înseamnă să fii, aşa cum spune Sfântul Grigorie de Nyssa, plin de „beţia sobră“ care te îndeamnă să spui oricărui trecător: „Vino şi bea“. Omul înnoit este cel care cântă, împreună cu Sfântul Ioan Scărarul: „Dragostea Ta mi-a rănit sufletul, iar inima mea e pârjolită de flăcări; merg înainte slăvindu-Te...“. (Texte selectate din Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, trad. de Theodor Baconsky, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1992).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu