Există, desigur, şi ceea ce am putea numi o lectură inocentă, la îndemâna oricărui om dotat cu bun simţ şi cu o minimă experienţă în materie de poezie. O astfel de lectură însă nu numai nu ajunge la inima lecturii, dar o confundă uneori cu un lucru diferit.
Partea rea este că nu suntem conştienţi la timp de eroare şi perseverăm în înţelegerea greşită a poeziei.
Iar când sfârşim lectura, habar n-avem că am citit o altă poezie decât aceea pe care am început-o.
O lectură corectă este una educată. Anumite lucruri le datorăm intuiţiei, o facultate înăscută, deşi nu generală. Altele se învaţă.
Deşi critica literară nu e neapărat normativă, nu ne oferă, adică, un mod de întrebuinţare, cunoaşerea felului în care criticii înţeleg o poezie sau alta poate sugera o cale dreaptă de lectură. Deosebirile de vederi dintre critici sunt normale şi ele nu trebuie considerate ca incorecte, respectiv, corecte, ci doar ca variaţiuni pe aceeaşi temă.
Ceea ce toate ne spun, fie şi într-o manieră indirectă, este, în primul rând, faptul că nu există un singur fel de a citi bine o poezie. Şi, în al doilea rând, toate ne pot fi de folos în măsura în care ne conving că nu există o singură tipologie de poezie.
Răspunsul corect la întrebarea mea este că în poezie , în care autorul este un personaj între altele, el intervine direct, şi avem posibilitatea de a distinge închipuirea de adevăr.
De asta depinde cum citim o poezie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu