Duminică la Teatrul de ...Marionete!

O poveste cunoscuta si indragita de multe generatii.
Bobocul de ratusca este iubit la fel de mult de mama sa chiar daca nu seamana cu ceilalti frati.

Dar pentru ca gânsacul, curcanul si cocosul nu-l primesc in curte, "Ratusca cea Urata" pleaca in lume.

Cu cine se va intalni si cum se va descurca?

Va rămâne in casa Motanului Timotei sau va muri inghetata pe lac?

Poate va fi salvată de pescar?

Vizionând spectacolul alături de Nicole, nepoţica mea, am putut afla şi trăi alături de răţuşcă emotiile drumului ei prin viata.
Regia artistica a spectacolului este semnata de Valentin Dobrescu, iar scenografia de Mihai Pastramagiu.
Personajele vor fi interpretate de Valentin Ligi (Ratusca cea urata), Florin Iftode, Ibica Leonte si Claudiu Galateanu.
Durata spectacolului este de o ora si este jucat cu actori si papusi.
Spectacolul a făcut o demonstraţie de măiestrie artistică arătând că mânuirea marionetelor cu fire nu este o îndeletnicire la îndemâna oricui.

"Un spectacol vesel, colorat, cu muzică şi lumină”, îmi spunea nepoata mea despre programul de azi.
M-am interesat aşadar cu privire la mecanismul acestor figuri miniaturale şi la modul în care era posibil să dirijezi membrele acestora şi punctele lor după cum o cerea ritmul mişcărilor sau dansul, fără ca acestea să aibă miriade de fire prinse de degete.
Mi-a răspuns că nu trebuie să îmi imaginez că fiecare membru al corpului este controlat de către păpuşar de-a lungul diferitelor momente ale dansului.
Fiecare mişcare, a mai spus ea, are un centru de greutate; e suficient să controlezi acest centru în interiorul marionetei; membrele, care în acest caz funcţionează ca simple pendule, urmează de la sine mişcarea într-un mod mecanic, fără ca păpuşarul să facă ceva în acest sens.
A mai adăugat că această mişcare este foarte simplă; şi că de fiecare dată când centrul de greutate este mişcat în linie dreaptă, membrele descriu deja anumite curbe; şi că adesea, stimulat într-un mod absolut întâmplător, întregul intră într-un fel de mişcare ritmică, similară dansului.
Mi s-a părut că această observaţie aruncă oarecare lumină asupra satisfacţiei pe care susţinea ea că o găsise în teatrul de marionete.

Nu aveam însă nici cea mai vagă idee la ce concluzii avea să ajungă ulterior pornind de aici.
Am întrebat-o dacă crede că actorii care dirijau păpuşile trebuia să fie ei înşişi dansatoi sau cel puţin să aibă habar despre ce înseamnă frumosul în dans.
Mi-a răspuns că, dacă o acţiune este simplă din punct de vedere mecanic, de aici nu rezultă neapărat că ea poate fi realizată fără nici un pic de simţire.
Nu e vorba de nici un lucru care nu ne-ar fi deja la îndemână: armonie, mobilitate, uşurime - doar că toate acestea trebuie realizate într-un grad mai ridicat; şi mai cu seamă o mai exactă aranjare a centrelor de greutate naturale.
Am rămas perplex, neştiind ce aş putea răspunde la afirmaţii atât de ciudate.
Aşadar, am mai spus eu oarecum confuz, trebuie să mâncăm din nou din Pomul Cunoaşterii pentru a regăsi starea de inocenţă originară?
Fireşte, a răspuns ea, acesta este cel din urmă capitol al istoriei lumii.