luni, 7 martie 2011

Ţăranii încep campania pentru subvenţiile europene

5 angajați ai primăriei noastre vor ajuta funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Darabani în preluarea cererilor ţăranilor pentru subvenţia unică pe suprafaţă.
Cei 5 specialişti îi vor sprijini pe funcţionarii APIA în perioada preluării cererilor de la fermieri, respectiv până la 15 mai.
Măsura era necesară deoarece din acest an procedura de înregistrare este mai greoaie prin introducerea digitizării.
Totodată specialiştii vor oferi informaţii despre accesarea fondurilor europene acordate agricultorilor.
S-a luat această decizie pentru a veni în sprijinul fermierilor dar şi pentru a le prezenta acestora măsurile 141 şi 112 prin care pot beneficia de ajutoarele financiare acordate de Uniunea Europeană,
Conform regulilor europene, pentru cererile de plată depuse după data de 16 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.
După data de 11 iunie 2011, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.
Pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesio-nari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc., precizează APIA.

Niciun comentariu: