Sfinţii Evanghelişti Matei (14, 1-12) şi Marcu (6, 14-29) relatează pe larg sfârşitul mucenicesc al Înai

Pentru această nelegiuire, Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu şi propovăduitorul pocăinţei, îl mustra pe Irod înaintea tuturor: "Nu ţi se cade să ţii pe femeia fratelui tău" (Marcu 6, 18). Irod, nesuferind mustrările proorocului şi îndemnat de Irodiada, care, plină de mânie, voia să-l ucidă, dar nu putea, oprind-o chiar Irod însuşi, şi temându-se chiar că poporul îl va ucide pe Ioan, a poruncit totuşi să-l prindă şi să-l închidă pe acesta în temniţă. Sosind ziua sa de naştere, Irod a poruncit să se facă ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, Salomeea, jucând şi plăcând lui Irod şi celor ce şedeau cu el, acesta i-a făgăduit, ameţit de băutură, că-i va da orice îi va cere, până chiar la jumătate din împărăţia sa. Irodiada şi-a sfătuit fiica să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a tulburat auzind aceasta, dar a dat totuşi poruncă să fie tăiat capul lui Ioan şi adus pe tipsie.
Fapta lui Irod nu a rămas nepedepsită, deoarece Areta, pentru a se răzbuna de supărarea adusă fiicei lui, a cucerit castelul Maherus şi o parte din pământul Iudeii.
După ceva timp, Irod s-a dus la Roma ca să obţină titlul de rege de la împăratul Caligula, ca şi fratele său, Agripa. Împăratul însă aflase că se unise cu parţii, că uneltea împotriva romanilor şi că se pregătea să înarmeze 70.000 de oameni.
Pentru acestea i-a luat stăpânirea tetrarhiei Iudeii, i-a confiscat averea şi l-a exilat (în anul 38) împreună cu Irodiada, mai întâi la Lugdun (Lyon) în Galia şi apoi la Ilard în Spania. Astfel, Irod s-a sfârşit acolo în mizerie şi boală, după ce mai întâi a văzut groaznica moarte a Salomeei.
Sfânta Cuvioasă Teodora
Era originară din Egina (insulă în golful Salonic, la 19 km de oraşul Pireu - Grecia) şi a trecut cu pace la Domnul.
Tăierea Capului Sf. Ioan Botezatorul este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care se încheie pe data de 31 august.
Pe 1 septembrie începe un nou an bisericesc.
Ziua de 29 august este una de post, în care, potrivit tradiţiei, este bine să nu se mănânce pepeni, pentru că forma lor aminteşte de cea a capului.
În satul tradiţional, în această zi nu se foloseşte cuţitul, totul se rupe cu mână.
În popor se vorbeşte şi de un post care ţine „de la cruce până la cruce”, un post de două săptămâni, neconsemnat în calendarul creştin, care avea rolul de a-i curăţi pe cei care au săvârşit omoruri sau alte păcate grave.
Postitorii mâncau în această zi numai o turtă de grâu sau de mălai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu