miercuri, 9 noiembrie 2011

Competențe recunoscute!

Educatorii, institutorii, învăţătorii, maiştrii – instructori sau antrenorii sportivi pot fi, în viitor, cadre didactice în învăţământul preşcolar sau primar. Potrivit ultimelor modificări aduse legilor educaţionale, competenţele profesionale din învăţământ sunt, mai nou, recunoscute de Ministerul Educaţiei.
La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoșani a fost stabilit încă un termen de la care cadrele didactice îşi pot depune dosarele în vederea obţinerii certificatelor de competenţe profesionale: 15 decembrie.
„A apărut metodologia privind recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale de către cadrele didactice care ocupă funcţia de educator-educatoare, învăţător-învăţătoare, institutor-institutoare, maistru instructor şi antrenor, în vederea ocupării funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământ primar, profesor de instruire practică, respectiv profesor antrenor. Cadrul instituţional şi procedural impus de metodologie presupune respectarea unor competenţe profesionale obţinute formal, informal şi nonformal. Recunoaşterea se face pe baza documentelor justificative existente în dosarele depuse“,a declarat directorul școlii Mileanca, prof.Ciprian Mitoceanu

Niciun comentariu: