De azi, vremea va intra într-un uşor proces de răcire.
În Mileanca, temperaturile aerului nu vor mai ajunge pînă la 30 de grade Celsius, ci se vor situa la valori apropiate de normalul termic al perioadei.
Pe lîngă frig, aversele vor fi prezente în tot judeţul.
Ploile (cel mai adesea de scurtă durată) vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină.
În unele zone, cantităţile de precipitaţii vor fi însemnate cantitativ.
Dacă în această dimineaţă e posibil ca cerul să fie plin de nori, începând de mâine, primii zori vor găsi un cer mai mult senin.
Pe tot parcursul acestei săptămâni, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în cursul după-amiezelor, când îşi vor face apariţia tunetele şi fulgerele, care vor da startul unor furtuni.
Azi, la noi, temperatura maximă a aerului nu va depăşi 20 de grade Celsius.
Cerul va fi mai mult noros. Ploile vor fi însoţite de intensificări ale vântului şi descărcări electrice. Miercuri va fi şi mai rece. La prânz, mercurul din termometre va urca pînă la 18 grade Celsius, iar cerul va fi plin de nori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu