Am auzit opinii de genul: o campanie electoralã e ca o viiturã de apã care scoate la suprafaţã toate gunoaiele. Sau: “Ai vãzut cine e pe listã? Ăla? Aia?”. Sau: “Toţi e proşti…!”.
O campanie electorală, zice-se, îi face pe cei slabi să se creadă tari, pe cei tari să se prefacă slabi, pe zgârciţi îi face generoşi, pe mincinoşi îi face să spună o dată în viaţã adevărul, pe cei cinstiţi îi împinge demonul să mintă…
Unii habar n-au cât le e lungimea nasului, abia o campanie electoralã le arată adevărata dimensiune. În popor se zice că nu eşti ceea ce eşti ci ceea ce cred ceilalţi despre tine că eşti, de asta fiecare îşi constată, astfel, propria dimensiune văzută prin ochii celorlalţi.
Un filozof spune că omul este “o natură războinică”, de aceea are nevoie, din când în când, să-i domolească instinctele prin confruntări cu semenii lor.
Să fie campania electorală o asemenea confruntare? De ce nu?
Campaniile electorale sunt ca nişte meciuri de fotbal, jocul acela la care se pricepe toată lumea.
Mai mult, cei care stau pe margine au impresia că sunt mai detepţi decât cei care au intrat în teren. De aici un aer de superioritate al alegătorului care ştie un lucru: îl are la mână, la o lungime de vot, pe cel intrat în joc!
Dintre toţi alegătorii lumii, românul e mai special.
Minţit prea multe decenii de tot soiul de conducători care una spuneau şi alta făceau, acum are tendinţa să vadă contrariul la tot ceea ce i se spune.
De asta şi sondajele la noi, faţă de oricare ţară din Europa, sunt “mai speciale”.
Adicã una spune omul la sondaj, altfel procedează în cabinã.
De aceea cred că lucrurile vor merge bine la noi doar atunci când atât candidaţii cât și alegătorii vor fi egali cu sine: adică unii vor crede în ceea ce spun, alţii vor crede în ceea ce aud şi citesc.(AAGh)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu