marți, 17 iulie 2012

A doua etapă de repartizare


Absolvenţii de gimnaziu care nu au participat la prima repartizare computerizată pentru admiterea la licee, sau cei care nu au fost distribuiţi la niciun liceu vor putea completa între 16 - 20 iulie fişele de opţiuni pentru cea de-a doua etapă a repartiţiei computerizate, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Totodată, candidaţii care au fost repartizaţi la liceu în prima etapă vor trebui să depună dosarele de înscriere la unităţile de învăţământ la care au fost acceptaţi între 16 şi 26 iulie.
În prima etapă de repartizare la liceul, în Mileanca, din 24 absolvenţi care şi-au depus dosarele, au rămas nerepartizaţi la liceu doar patru.

Aceştia, deşi au avut medii cuprinse între 3,88-5,03, nu au fost repartizaţi deoarece au trecut pe fişe prea puţine opţiuni.

Niciun comentariu: