miercuri, 19 septembrie 2012
Fără materiale didactice
O dată cu începerea noului an școlar, alături de scaunul și pupitrul specific claselor pregătitoare, cei mai mici dintre școlari ar fi trebuit să primească o serie de materiale didactice specifice vârstei lor.
Pe lângă scaunul și pupitrul specific claselor pregătitoare, cei mai mici dintre școlari ar fi trebuit să primească din partea MECTS o serie de materiale didactice specifice vârstei lor, materiale care să-i ajute să facă primii pași în scoală și care să-i sprijine să se integreze mai bine.
MECTS a promis că fiecare clasă va fi dotată cu materiale didactice constând în tăblițe magnetice cu litere, alfabetar, mingi, saltele de gimnastică, truse și echipamente (lupă, corpuri geometrice de diferite dimensiuni), materiale pentru dezvoltarea limbajului (alfabetar, tăblițe magnetice cu litere, șabloane pentru trasat litere și cifre), echipamente sportive (saltele, mingi, corzi), materiale pentru geografie (globuri pămânntești și hărți) și instrumente de măsurare (rigle, metru de croitorie), etc.
Cu toate că reprezentanții unităților de învățământ au dotat sălile de clasă cu cele necesare, materialele didactice pentru clasele pregătitoare aproape că lipsesc cu desăvârșire.
Materialele didactice pentru clasa pregatitoare sunt selectate de o echipă de experți psihopedagogi, după cerințele curriculei, pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor care învață jucându-se.
Reprezentan]ii MECTS recunosc parte din probleme și spun că materialele au fost achiziționate, dar încă nu au fost trimise inspectoratelor județene.
O dată cu decizia înființării clasei pregătitoare, unitățile școlare s-au văzut în situația de a asigura o bază materială în conformitate cu nevoile și constituția unui elev de șase ani.
Astfel, în afara mobilierului, grupurile sanitare, dar și celelalte dotări ale claselor în care vor învăța elevii de șase ani au trebuit adaptate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu