Cât ne costă educaţia!

De la 3 până la 18 sau 24 de ani, cât sunt la studii, copiii sunt dependenţi financiar de părinţii lor şi cu cât înaintează în vârstă cu atât cerinţele sunt mai mari, iar bugetul familiei se subţiază. Teoretic şi legal, cel puţin până în clasa a X-a, cât ţine învăţământul obligatoriu de stat, educaţia ar fi gratuită, însă acest lucru se limitează, probabil, doar la faptul că părinţii nu sunt cei care plătesc integral şi direct lefurile profesorilor.
 Cea mai mare problemă a părinţilor care muncesc serviciu este supravegherea odraslelor de grădiniţă , de la ora 12 până seara la 16- 18, când termină ei efectiv ziua de lucru.
 Aşa încât bătaia cea mai mare este pe grădiniţele de stat cu program prelungit, unde cu puţină amabilitate şi înţelegere din partea direcţiunii poţi să-ţi iei copilul acasă şi la ora 17,30 – 18.
 Aici însă, pe lângă rechizitele şi jocurile educative cumpărate la început de an, care scot din buzunarul părinţilor între 50 şi 100 de lei, în funcţie de pretenţiile şi opţionalele de limbi străine sau calculator, mai trebuie achitată şi mâncarea.
Masa de prânz costă în medie 10 lei pe zi, deci aproximativ 230 de lei lunar.
 Dacă cumulăm masa primită în cele 9 luni de grădiniţă, după ce am scăzut vacanţele, numai hrana zilnică primită de preşcolari costă peste 2.000 de lei pe an. Încă de la grădiniţă, ca să se obişnuiască părinţii, se pune problema fondului clasei, pe care oficial îl adună preşedintele comitetului de părinţi sau casiera, şi care este, în funcţie de pretenţii, între 15 lei şi 50 lei lunar.
 Ce se cumpără cu aceşti bani? Tot felul de fleacuri necesare micuţilor şi doamnei educatoare, inclusiv creta colorată, hârtia igienică sau şerveţele.
 Dacă aveţi “bucuria” să nimeriţi într-o sală de clasă cu probleme de uzură, atunci la început de an şi pe parcursul acestuia mai trebuie să contribuiţi cu bani pentru parchet, perdele, uşă nouă şi eventual mobilier, adică încă 100-200 lei.
 Dar asta nu este chiar o regulă, fiind un cost suplimentar valabil pentru toate clasele de început de ciclu de studii: clasa I-a, clasa a V-a, clasa a IX-a. râgînd linie şi adunând, cei 4 ani de grădiniţă scot din buzunarul părinţilor minim 10.000 de lei.
 Peste clasa pregătitoare sărim, pentru că este un experiment valabil doar în acest an şcolar, iar cheltuielile sunt oricum similare celor pentru clasa întâi, deşi au fost părinţi cărora li s-au cerut, în vară, bani pentru mobilierul individual, pe motiv că şcoala nu şi-l permite, iar ministerul a întârziat cu aceste fonduri, iar după ce banii au ajuns în conturi, sumele primite de la părinţi s-au transformat în altceva: perdele, podele sau uşă nouă de termopan, că de lemn nu se mai poartă. n clasele I-IV părinţii sunt ”obişnuiţi” cu tot felul de cheltuieli neprevăzute, pe lângă cele de la începutul anului şcolar, cu rechizitele, care sunt în medie de 150 de lei, apar uniformele şcolare pe care le cumpără cineva din comitetul de părinţi ca să fie toate la fel
 Şi astea costă cam 150 -180 de lei, la care adăugăm fondul clasei, care porneşte de la 100 de lei pe semestru, ajungând până la 200-300 de lei. Depinde de cât de inventivă este doamna învăţătoare, care oricum are grijă să precizeze că ea nu se atinge de aceşti bani şi că de fonduri se ocupă asociaţia părinţilor, înfiinţată cu patalama legală, la nivel de şcoală.
La şcoala primară cresc şi pretenţiile financiare cu 20- 25%, în care se încadrează şi aşa–zisele fonduri de protocol, adică cadoul “pentru doamna” de ziua ei, de 8 Martie, de Crăciun şi la încheierea fiecărui an şcolar. Care final de an şcolar, în unele unităţi de învăţământ, vine şi cu cheta pentru cărţile ce se dau ca premiu celor mai buni elevi, asta dacă nu au mai rămas bani din fondul clasei.
 Aşa că, patru ani de şcoală mai scot încă 50.000 de lei din bugetul familiei. Gimnaziul nu înseamnă neapărat o creştere a cheltuielilor, însă apar mai mulţi profesori, ceea ce conduce la o mărire a fondurilor de protocol. Nu poţi da pe 8 Martie flori şi cadouri numai dirigintei sau numai unei profesoare…
 Odată cu creşterea numerică a personalului didactic care se ocupă de educaţia copiilor, apar şi alte pretenţii: culegerile, manualele alternative sau chiar cărţile scrise de profesori care, evident, sunt cele mai bune. La gimnaziu apar şi orele de meditaţii, în special la obiectele de bază: limba română şi matematică.
 Din acest punct de vedere clasa a VIII-a este cea mai costisitoare, pentru că pregătirile “de masă” se fac sau nu se fac, însă părinţii care-şi doresc pentru copiii lor un liceu bun, scot din buzunar cam 30 de lei pentru o oră de pregătire, iar, de regulă, se fac cel puţin două ore pe săptămână.
 Ceea ce înseamnă că şi meditaţiile ajung la 240 de lei pentru o disciplină, orice şcolar pregătit pentru admiterea la liceu face astfel de meditaţii minim 4 luni, ceea ce înseamnă încă 1.920 de lei adăugaţi la cei 2.500 de lei cheltuiţi într-un an normal de gimnaziu. dată ajunse la liceu, odraslele se bagă şi mai adînc în bănuţii părinţilor, pentru că le cresc pretenţiile vestimentare, îşi doresc mai multe lucruri şi, mai ales, să ”socializeze” cu tinerii de vârsta lor.
Dacă în clasele a IX-a şi a X-a diferenţele faţă de gimnaziu, financiar vorbind, nu sunt foarte mari, din clasa a XI-a, apare goana după manualele şcolare. Pe care le cumpără fiecare de unde poate, de pe facebook, de la colegii mai mari, de la târguri organizate în liceu.
 Şi manualele scot cel puţin 200 de lei din buzunarele tot mai peticite ale părinţilor. Fondul clasei creşte odată cu vârsta şi ajunge lejer la un 300 de lei pe an.
 Tot mai mulţi profesori au pretenţii la manuale alternative sau alte cărţi ajutătoare, care mai adaugă pe lista neagră alte câteva zeci de lei. Iar cu cât trec anii, se apropie bacalaureatul, cresc cheltuielile adiacente cu pregătirea, care nu se mai face doar la două obiecte, ci la patru.
 Ceea ce înseamnă între 1.200 şi 2.400 de lei lunar.
 Aşa încât, educaţia copiilor noştri, de la grădiniţă până la bacalaureat, costă cam 170.000 de lei, adică peste 40.000 de euro. Şi aşa, vorba aia din bătrâni, ”copilul e averea omului” se poate adapta la realitatea contemporană : ”averea omului se duce pe şcoala copilului”.(ziarulC)